Nu am fost încrezător în disponibilitatea Occidentului de a sări în ajutorul Ucrainei. Incapacitatea de a prevedea deznodământul firesc al declarațiilor și acțiunilor rusești premergătoare a fost urmată, la fel de firesc, de indiferența și stupoarea din primele două-trei zile după începerea invaziei. Cadoul Germaniei către Ucraina în a doua zi de război, constituit din 5000 de căști, este reprezentativ în acest sens. „Ce ajutor ne va mai trimite Germania?” s-a întrebat Vitali Klitschko, primarul din Kiev. „Perne?”
Însă ucrainenii au ținut piept rușilor într-un mod admirabil. Nu au cedat în fața unui inamic superior militar, ba chiar i-au cauzat pierderi demoralizatoare, rezistența lor infirmând altă convingere antebellum – anume că Ucraina nu are nicio șansă într-o confruntare militară cu vecinul din est. Sprijinul de care se bucură acum nu poate fi străin de această rezistență curajoasă și înverșunată. Acest sprijin ar fi putut la fel de bine să nu fie acordat și nimeni nu ar fi fost prea surprins. De aceea merită evidențiat, măcar parțial:
Germania trimite 1000 arme antitanc, 500 rachete sol-aer Stinger și s-a declarat de acord cu blocarea pentru entitățile rusești a sistemului de plăți interbancar SWIFT.
Polonia a aprobat trimiterea de rachete sol-aer Piorun, drone, muniție, arme de infanterie și piese de artilerie ușoară.
Macron a anunțat că Franța va trimite echipament militar de apărare (nespecificat) și o asistență bugetară de 300 milioane euro.
Cehia a anunțat că va trimite armament în valoare de $8,5 milioane – mitraliere, arme semiautomate, puști cu lunetă, pistoale și muniție.
Olanda a anunțat că va trimite 200 de rachete sol-aer Stinger și alt echipament defensiv.
Prim-ministrul portughez a anunțat că va mobiliza o companie de infanterie care să lupte în Ucraina, formată din 175 de combatanți.
Grecia a anunțat că va trimite ajutor militar și umanitar.
SUA, UE, Marea Britanie și Canada au anunțat că activele din străinătate ale băncii centrale rusești vor fi blocate. Banca Rusisei are rezerve în valoare de aproximativ 630 miliarde dolari.
Ministrul de externe britanic a anunțat că nu va pedepsi cetățenii care doresc să lupte în Ucraina. Anterior a fost ilegal pentru cetățenii britanici să se deplaseze în Orientul Mijlociu pentru a lupta cu sau contra ISIS.
NATO a activat, pentru prima oară în existența sa, o forță de răspuns. Nu se are în vedere o participare activă la conflict, dar efectivul militar din țările NATO vecine cu Ucraina va fi sporit.
Putin a mizat pe un blitzkrieg victorios și, cel puțin până acum, a eșuat1 în întregime. Fiecare zi de război îl costă 20 miliarde dolari, iar economia înapoiată a Rusiei nu îi poate susține prea mult timp ambițiile panslavice. Deocamdată însă speculațiile pe marginea deznodământului final sunt neavenite, chiar dacă timpul lucrează în favoarea celor care își apără țara.
Invazia rusă ar trebui să declanșeze, pentru Occident, trezirea dintr-un somn istoric. Timp de decenii a fost cultivat un pacifism nerealist, mai mult îndreptat către alimentarea vanității unor elite oarbe. S-a crezut că istoria poate fi eludată și substituită cu instrumente, instituții, conferințe, supunere și dirijism. Făurirea lumii noi a dus la ignorarea lumii dintotdeauna. O nesăbuință generalizată a durat suficient de mult pentru ca răbufnirea unui război pe continentul zânelor să provoace consternare. Vestind trezirea Occidentului din acest somn istoric, Germania a luat o decizie până mai ieri inimaginabilă: cancelarul Olaf Scholz a anunțat creșterea bugetului militar al țării cu 100 miliarde de euro pentru anul curent. Înseamnă că Germania va aloca apărării peste 2% din PIB, depășind pragul minim stabilit de alianță în 2014. În cele din urmă rușii s-au arătat a fi mai convingători decât Trump. (Ironia sorții face că ținta de 2% din PIB a fost stabilită după criza ucraineană din 2013, când președintele Victor Ianukovici a decis, în urma presiunii rusești, suspendarea pregătirilor de aderare la UE. Apoi au urmat o demonstrație de protest de 100.000 persoane la Kiev și Euromaidanul.)
Trezirea la realitate nu se încheie cu acest război. Anii următori vor consemna scadența altor polițe acumulate în timp. Isteria sfârșitului iminent datorită încălzirii globale, sinuciderea economică prin adoptarea pe scară largă mult prea rapidă și generalizată a unor forme de energie suave dar neperformante, temenelele în fața unor identități fictive care sluțesc limbajul și pe copii, mirajul socialismului și comunismului, despotismul Uniunii Europene, abolirea granițelor, ateismul tâmp și agresiv; toate își vor cere obolul la un moment dat, cu tot cu dobândă. Acum ar fi momentul să privim în jur și cu bătaie lungă către orizont. Încă mai avem (puțin) timp să îndreptăm cârma.
Pe de altă parte karma nu cruță, este neîndurătoare. Noi avem vorba „după faptă și răsplată”. Greu de conceput un happy end la obnubilarea profesată cu îndărătnicie atâtea decenii, dar asta spune un sceptic din fire. Dacă sunteți mai nepăsători fredonați don’t worry, be happy, până la nota de plată totul va fi bine.