Intelectual vechi și călău nou pe placul Moscovei
Polii identității rusești în era Putin, sau spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.
Discursul din 30 septembrie 2022 în care Putin înfierează Occidentul și slăvește Rusia în egală măsură se termină cu o înfloritură poetică. „Și vreau să închei cu cuvintele unui adevărat patriot, Ivan Ilyin” zice Putin: „Dacă eu consider Rusia drept patria mea acest lucru înseamnă că iubesc ca un rus, contemplez și gândesc, cânt și vorbesc ca un rus; înseamnă că eu cred în tăria spirituală a poporului rus. Spiritul lui este spiritul meu, destinul lui este destinul meu, suferința lui este durerea mea, iar prosperitatea lui este bucuria mea.” Rămășițele lumești ale lui Ilyin, îngropat în Elveția din 1954, au fost repatriate de Putin în 2005 și depuse în cripta mânăstirii Donskoy din Moscova, iar slujba de înmormântare a fost oficiată de Alexei al II-lea, patriarhul Moscovei și al întregii biserici ortodoxe ruse. Ideile lui Ilyin au devenit suficient de atrăgătoare pentru elita politică rusă încât doi mandarini ai Kremlinului, Vladislav Surkov și Viaceslav Volodin, au recomandat cărțile sale drept lectură obligatorie. Remarca preferată a lui Sukov, „o supradoză de libertate este letală pentru stat”, descinde dintr-o concluzie articulată de Ilyin decenii mai devreme: „Politica este arta identificării și neutralizării dușmanului.”
Ivan Ilyin s-a născut în 1883 într-o familie aristocratică. A studiat la facultatea de drept a universității din Moscova, timp în care s-a remarcat ca susținător al libertății de asociere. Ulterior a studiat filozofia germană clasică și fenomenologia lui Husserl, la modă în acea vreme. A susținut revoluția din februarie 1917, dar în cele din urmă s-a arătat extrem de dezamăgit. După revoluția bolșevică a intrat în vizorul autorităților datorită simpatiei față de armata "albă" imperială aflată în conflict cu armata roșie. În 1922 a fost forțat să se îmbarce pe "vasul intelectualilor" și a fost expulzat din URSS împreună cu alți 160 de intelectuali antisovietici și familiile lor.
Ilyin s-a stabilit la Berlin, unde a continuat activitatea antibolșevică. În cartea din 1925 „Despre rezistența prin forță în fața răului” a pledat pentru folosirea violenței împotriva bolșevismului, definit drept „totalitarism de stânga” și a criticat ideologia anarhistă și tendințele pacifiste ale lui Tolstoi. În răspuns filozoful existențialist creștin Nikolai Berdiaev l-a comparat cu un „Ceka1 al lui Dumnezeu”. Între 1927-1930 a editat jurnalul Russkiy Kolokol și a publicat în numeroase ziare conservatoare. În 1933 a publicat eseul „Național Socialism: Un spirit nou”, în care noua ideologie este primită ca o izbăvire și descrisă cu pasiune:
… patriotism, încredere în unicitatea popoarelor germane și în tăria geniului german, sentimentul de onoare, disponibilitate pentru sacrificii (fascistul „sacrificio”), disciplină, justiție socială și frăție în pofida claselor sociale – unitatea întregului popor. Acest spirit de bază aliniază național-socialismul german cu fascismul italian, dar și cu spiritul mișcării rusești Albe.
Ce a făcut Hitler? A oprit procesul de bolșevizare făcând astfel o favoare uriașă întregii Europe… În timp ce Mussolini conduce Italia și Hitler conduce Germania, cultura europeană beneficiază de un răgaz.
Germanii au fost capabili să depășească impasul democratic… Pătura celor care conduc se înnoiește așadar în mod radical… conform unei noi mentalități… Cei cărora nu le place „Noul Spirit” sunt trași pe linie moartă… Acest spirit reprezintă substanța întregii mișcări; arde în inima fiecărui național-socialist adevărat, îi încordează mușchii, răsună în cuvinte și îi strălucește în ochi… Ponegrirea nedreaptă2 împiedică o înțelegere adecvată, păcătuiește împotriva adevărului și face rău întregii umanități.
În 1937 Ilyin continuă:
Propunând ideile de “soldato” și “sacrificio” drept idei civice principale fascismul italian a exprimat, conform propriei tradiții romane, aceleași lucruri pe care s-a clădit poporul rus: ideile lui Monomah și Sergius din Radonej, ideile misionarilor ruși și ale colonizării ruse, ideile lui Minin și Pojarski, ideile de iobăgie, ideile lui Petru cel Mare și Suvorov, ideile armatei ruse și ale mișcării Albe.
…fascismul nu ne oferă doar o idee nouă, ne oferă și ocazia de a implementa ideea creștină, rusească și națională în condițiile noastre și conform vederilor noastre.
După război, în 1948, Ilyin concluzionează în articolul “Despre fascism“:
Fascismul este complex, multi-fațetat și din punct de vedere istoric un fenomen care nu s-a epuizat nici pe departe. Are caracteristici sănătoase și maladive, vechi și noi, conservator etatiste și destructive. De aceea trebuie să fim calmi și drepți când îl evaluăm.
[după o enumerare a greșelilor comise de Mussolini și Hitler]
Franco și Salazar au înțeles aceste lucruri și încearcă să evite greșelile. Ei nu își numesc regimurile lor drept “fasciste”. Să sperăm că patrioții ruși vor reflecta bine asupra erorilor fascismului și național-socialismului și nu le vor repeta.
În perioada 1933-1937 colaborează cu regimul nazist furnizând numeroase rapoarte despre intențiile Internaționalei Comuniste privind Europa și lumea, dar în același timp spiritul său independent îl face indezirabil din punct de vedere politic. Gestapo-ul îi confiscă lucrările și îi interzice orice activitate politică în 1938, totuși Ilyin reușește să obțină o viză pentru o conferință în Locarno și se stabilește în Elveția, cu ajutor financiar din partea compozitorului Serghei Rahmaninov. Scrie în gazete locale și ține lecturi despre literatura rusă la licee cu profil tradițional, pe care un membru al comandamentului armatei elvețiene le-a descris ca “naționaliste” în sensul că erau anti-occidentale. Stilul său devine mai puțin polemic și implicat politic, pivotând în schimb către spiritualitate creștină și profeție. Spre sfârșitul vieții termină de scris și publică lucrarea “Axiome ale trăirii religioase“ și trei volume de proză filozofică și literară. Ilyin moare în decembrie 1954. Scrierile sale nepublicate din perioada postbelică apar într-un volum din 1956 intitulat “Sarcinile noastre“, considerat profetic. În eseul “Ce implică dezmembrarea Rusiei pentru lume“ Ilyin prezice căderea Uniunii Sovietice și oferă sfaturi despre felul în care Rusia poate fi salvată de relele Vestului. După al doilea război mondial autoritățile sovietice l-au interzis pe Ilyin, însă ideile sale au revenit în conștiința intelectuală rusească odată cu desființarea URSS, când Alexandr Soljenițîn a fost unul dintre promotori.
Fostul kaghebist alege ceea ce îi convine din surse diverse și de aceea acțiunile lui Putin nu pot fi atribuite unei singure influențe intelectuale covârșitoare, dar Ilyin conturează cel mai cuprinzător arc de boltă pentru înclinațiile politice și spirituale post-sovietice. Faptul că elita politică rusă se dă în vânt după Ilyin poate cel puțin descumpăni, ținând cont de simpatiile naziste ale acestuia și pretențiile lui Putin că acțiunea sa militară ar avea drept scop denazificarea Ucrainei, dar contradicția nu îl preocupă. Acest aspect este mușamalizat în Rusia. Naționalismul pravoslavnic exaltat de Ilyin se bucură în schimb de mediatizare susținută.
Când Putin ridiculizează excesele woke legate de sexualitate și identitate aceasta nu este pur și simplu o reacție firească de asumare a normalității. Occidentul, pentru Putin, este un monolit de patologii dezumanizante în care nu există alternative sau dizidență. Singura alternativă de bun-simț este Rusia. Nenumărații occidentali care se opun raptului civilizațional din prezent, printre care numeroși creștini, nu există pentru Putin. Ei nu merită a fi menționați, sau încurajați pentru demnitatea și reziliența pe care le demonstrează. De fapt singurul creștinism autentic (și salvator pentru umanitate) este ortodoxia pravoslavnică.
Această perspectivă exclusivistă a fost teoretizată și susținută cu ardoare de Ilyin. Începând cu o mică regiune din jurul Moscovei Rusia a crescut în timp într-un imperiu ideal, fără să atace pe nimeni, dezvoltându-se într-un singur trup național format din etnii diverse și aflat în comuniune cu Dumnezeu. Istoria Rusiei este nepătată și totuși Rusia a fost atacată de nenumărate ori.
A fi rus înseamnă mai mult decât a vorbi în limba rusă. Înseamnă să accepți Rusia din toată inima, să-i iubești identitatea prețioasă și originalitatea de neegalat în istoria omenirii. Înseamnă să înțelegi că această unicitate este un dar al lui Dumnezeu oferit poporului rus și, în același timp, semnul lui Dumnezeu care protejează Rusia de invazia altor națiuni. Înseamnă să ceri libertate și independență pe pământ pentru acest har. A fi rus înseamnă a percepe Rusia în lumina lui Dumnezeu, în țesutul ei etern, în substanța ei nepieritoare și să o accepți cu dragoste ca pe una dintre principalele și prețuite relicve ale vieții personale.
Conceptul occidental al libertății religioase este inutil în Rusia, unde singurul așezământ religios nu poate fi decât Biserica Ortodoxă, datorită rolului formativ avut în crearea societății. Democrația ca formă de organizare politică este și ea neavenită, fiind un import nepotrivit și în cele din urmă ruinător; o formă de guvernământ autocratică, puternică și protectoare este singura capabilă să mențină coeziunea corpului social și național. Ilyin a fost ostil și față de burghezie, ca pătură socială, deoarece a văzut în apariția bolșevismului o reacție firească la ordinea burgheză.
Diagnosticul său privind viitorul după evaporarea comunismului:
Ce formă de guvernare va fi atunci posibilă, necesară, dezirabilă, salvatoare? Răspunsul este clar și simplu: o dictatură nepartizană, nebazată pe clase sociale, națională, de inspirație religioasă, vitală și flexibilă din punct de vedere creativ. Numai aceasta va putea împiedica un nou război civil, cu o mână puternică, autoritară, va înnăbuși masacrele partinice și pogromurile naționaliste, va reduce perioada de haos, va îndemna populația să înceapă imediat munca pașnică, să curețe țara de răul comunist și să introducă forme de justiție autentică și durabilă. Țara se va confrunta cu o nouă eră de dezintegrare treptată și haos, cu revolte perpetue ale aventurierilor subvenționați din străinătate și cu noi încercări atât din exterior, cât și din interior, de dezmembrare dezastruoasă. Nicio alcătuire republicană, centrifugală prin natura sa, nu poate face față acestei sarcini.
Conducătorul providențial descris de Ilyin trebuie să vină de undeva dincolo de istorie, să fie bărbătesc asemeni lui Mussolini, să cumuleze funcțiile de șef executiv, șef legislativ, șef judecătoresc și comandant suprem al armatei. Într-un viitor providențial alegerile vor exista doar pentru atestarea subordonării populației, partidele politice doar ca vehicule de ambiții, iar oamenii de rând vor putea exercita îndeletniciri de plăcere în afara orelor de serviciu cu condiția să poată fi controlate și să se potrivească structurii corporatiste de care aparțin. În posteritatea lui Ilyin libertatea individuală nu are valoare, singura libertate disponibilă find aceea de a te identifica drept o bucată dintr-un întreg atotcuprinzător.
În acest sens Rusia apare ca un organism național și istoric fără indivizi, la fel ca nenumăratele celule dintr-un organism viu, a căror existență de sine stătătoare este imposibilă și fără rost. Aceeași logică se aplică puțin diferit și oricărui teritoriu care a fost vreodată în posesia Rusiei. Dacă rinichiul numit Ucraina vrea să părăsească trupul Rusiei atunci aduceți-l înapoi; a mai văzut cineva un rinichi de capul lui? Ilyin, în 1938:
Ucraina este recunoscută drept cea mai amenințătoare parte a Rusiei în termeni de secesiune și cucerire. Separatismul ucrainean este un fenomen artificial lipsit de temeiuri reale. A apărut din ambiția liderilor și cuceririlor internaționale. Rușii Mici sunt o ramură a unui singur popor slavo-rus. Această ramură nu are niciun motiv să fie în dușmănie cu alte ramuri ale aceluiași popor și să constituie un stat separat. În caz de separare acest stat devine obiect al cuceririi și jefuirii de către străini. Mica Rusia și Marea Rusie sunt unite prin religie, trib, destin istoric, locație geografică, economie, cultură și politică. Străinii care ne pregătesc dezmembrarea trebuie să-și aducă aminte de faptul că astfel animă iarăși o luptă veche a întregii Rusii.
Evgheni Prigojin este un oligarh născut în 1961, supranumit “bucătarul lui Putin”. Spre deosebire de alți oligarhi Prigojin deține un atu unic: conduce grupul Wagner, cea mai mare armată privată din Rusia, numărând peste 50.000 de mercenari. Nouă ani din tinerețe i-a petrecut în închisorile sovietice, în urma condamnărilor primite pentru jafuri, escrocherii și implicarea adolescenților în activități ilegale. La capătul opus al vieții a primit decorația de Erou al Federației Ruse, în 2022.
În 1990, împreună cu tatăl vitreg, a pus la punct o rețea de comercializare pentru vânzarea de crenvurști în stilul rețetei de “hot dog” american. “Rublele se adunau mai repede decât putea mama să le numere.” Șapte ani mai târziu s-a asociat cu Kiril Ziminov și împreună au investit 400.000 dolari pentru renovarea unei nave ruginite de pe râul Viatka, transformând-o într-un restaurant de lux plutitor numit “Noua Insulă”. Localul a devenit unul dintre cele mai căutate din Sankt Petersburg. În 2001 i-a servit personal pe Putin și Jacques Chirac când aceștia au cinat la restaurantul său. În 2002 l-a găzduit pe George W. Bush, iar în 2003 Putin și-a sărbătorit ziua de naștere acolo. A înființat propria firmă, Concord Catering, care a primit sute de milioane de dolari din partea statului pentru contracte vizând prepararea și livrarea de hrană destinată elevilor și lucrătorilor guvernamentali. În 2012 i-a fost încredințat un contract în valoare de 1,2 miliarde dolari pentru a furniza hrană armatei rusești timp de un an și în timp a devenit un om de încredere al lui Putin.
Prigojin este unul dintre fondatorii grupului Wagner, în 2014, cu ocazia primei intervenții militare rusești în estul Ucrainei. În anii ulteriori grupul Wagner a fost implicat în conflictele din Republica Centrafricană, Mali, Siria și Libia. Prezența din Africa a fost însoțită de crime de război, incluzând violuri, tortură și jafuri asupra civililor. Trei jurnaliști ai unei organizații independente de presă din Rusia au fost uciși în 2018 în Republica Centrafricană, în urma încercării de a documenta activitățile grupului în acea țară. Wagner este implicat în prezent în războiul din Ucraina și a suferit pierderi estimate la câteva mii de combatanți. Anul trecut Prigojin a demarat o campanie de recrutare din mediul cu care este cel mai intim familiarizat, pușcăriile rusești. Voluntarilor le-au fost promise reducerea sau anularea pedepsei, o soldă lunară și în caz de deces o sumă considerabilă pentru familiile lăsate în urmă. Foști pușcăriași deveniți prizonieri de război au declarat că au fost folosiți în rol de momeală; cu ocazia bătăliei de la Bahmut unități de foști pușcăriași slab pregătiți și slab utilați au fost trimise la moarte în valuri succesive, să atace pozițiile ucrainene pentru a le atrage în bătaia focului de artilerie rusesc, ori pentru a le expune contra-atacului din partea unităților rusești mai experimentate.
Lumea lui Putin constituie un parc jurasic scăpat de sub control, cu jumătatea celestă bântuită de patima înrobitoare a lui Ilyin, iar cea terestră de tiranozauri nesătui din grajdurile lui Prigojin.
Ce înseamnă toate acestea pentru noi, românii? În orice încarnare a sa, țaristă sau sovietică, Rusia ne-a adus numai distrugere și suferință. Stima de care se bucură acum un naționalist rus atașat de încarnarea țaristă ar trebui să ne aducă aminte de litografia lui Honoré Daumier din 1854, după invazia Moldovei și Țării Românești începută anul precedent, în care este imortalizată rațiunea ultimă a expansiunilor rusești: jaful.
Rușii nu ne pot fi prieteni sau aliați. Orice palmă de pământ cucerită de ei în Ucraina reprezintă o amenințare pentru noi. De aceea interesul nostru vital este să-i ajutăm pe ucraineni în războiul lor de apărare; astfel ne apărăm propria țară. Cu cât Rusia se află mai departe, cu atât România este mai în siguranță.
Proximitatea noastră geografică față de Rusia ne obligă să fim prudenți și pregătiți. Prudență înseamnă mai ales eliminarea oricărei dependențe economice sau politice, iar pregătire presupune menținerea unei capacități ridicate de apărare. Partenerii pe care îi alegem și alianțele în care intrăm trebuie să reflecte aceste cerințe. Același lucru este valabil și la nivel individual, nu numai instituțional. Servilismul acelora care preiau necritic subiectele de discuție avansate de propaganda rusească nu ajută la îndreptarea defectelor sistemice acumulate în lumea occidentală căreia îi aparținem. Contrar stăruințelor lui Putin și cu toată deruta și căderile Occidentului, Rusia nu reprezintă o alternativă. Tradiția occidentală este una a încercărilor și emancipării, iar locatarii acestei perioade istorice tulburi au obligația să o reînnoiască. Omul gospodar își apără și renovează casa la nevoie, nu o reneagă.
Prima poliție secretă sovietică.
A fascismului și nazismului.