Instinct şi sensibilitate
Nu numai încălzirea globală a luat o pauză pe timpul pandemiei. Nu se mai aude nici despre isprăvile islamului în Europa.
În iulie 2020 Erdogan a anunțat că marea biserică creștină Hagia Sofia din Istanbul își va pierde statutul de muzeu și va redeveni, de la sfârșitul lunii, un lăcaș de cult islamic. Asociația episcopilor catolici din Turcia s-a spălat pe mâini într-un mod diplomatic, anunțând într-un comunicat de presă: „Cu toate că dorim ca Hagia Sofia să își păstreze statutul de muzeu, considerăm că nu se cade să intervenim sau să ne dăm cu părerea referitor la o decizie care privește numai republica turcă”. Vaticanul nu a avut nicio reacție oficială, dar în rest s-a format un curent general de deplângere și critică a acestei decizii.
Mihai Șora a deplâns de asemenea hotărârea lui Erdogan și în același timp a perpetuat un mit preferat al intelighenției: „Oare turcii cu mintea limpede – atâția câți au scăpat teferi și nu înfundă încă temnițele sultanului – înțeleg că gestul lui Erdogan nu are nicio legătură cu Allah și credința?” Răspunsul simplu este pe dos: turcii înțeleg perfect de bine faptul că gestul lui Erdogan are o mare legătură cu Allah și credința. Dl Șora mai comite, în mod indirect, și o presupunere jignitoare: domnia sa înghesuie marea majoritate a turcilor (aceia care sunt de acord cu decizia lui Erdogan) în categoria celor care nu au „mintea limpede”.
Mitul cu pricina constă în impresia celor ca Șora (și sunt mulți) că ei știu mai bine cum stă treaba cu islamul. Mai bine chiar și decât musulmanii. Sunt aceleași personaje care timp de aproape două decenii ne-au muștruluit continuu, după fiecare omor oribil sau atentat în masă, reproșându-ne că noi nu înțelegem islamul. Acum i-a pătruns un fior epistemic și le reproșează musulmanilor că ei nu înțeleg islamul.
Reiau un articol apărut inițial în septembrie 2007, pe vremea când intelighenții nu vedeau, nu auzeau și nu vorbeau despre islam.
◆
Într-un interviu acordat la sfîrşitul lunii august1 postului tv Kanal D din Turcia prim-ministrul Recep Erdogan a explicat cît se poate de clar că termenul „islam moderat” este o ficţiune:
Aceste descrieri sînt foarte urîte, ofensatoare şi insultă religia noastră. Nu există islam moderat sau nemoderat. Islamul este islam şi atîta tot.
Comentariul a fost o replică la insistenţa europenilor de a eticheta drept „moderat” partidul islamic căruia îi aparţine premierul turc.
Erdogan are tot dreptul să fie iritat. În alte vremuri Lenin ar fi considerat absurdă expresia „comunism moderat”, iar Hitler ar fi răspuns cu un blitzkrieg straşnic împotriva ideii de „nazism moderat”. Cele trei sisteme sînt totale (reglementează toate aspectele vieţii), totalitare (impun controlul strict al aderenţei la reguli), suprematiste şi universale (se consideră mai presus de orice altă formă de organizare social-politică şi se cred predestinate dominaţiei mondiale). Islamul are doua atuuri în plus: revendicarea voinţei divine şi o rezistenţă remarcabilă la şocurile istoriei.
Aceste ideologii sînt, prin definiţie, opuse moderaţiei.
Musulmanii în schimb pot fi moderaţi şi mulţi chiar sînt, însă acest lucru depinde de motivaţia şi profilul moral al fiecăruia. Cu alte cuvinte moderaţia e pusă în practică de individ, nu ţine de natura islamului. Confuzia pe care o fac europenii (şi nu numai) este parţial inevitabilă, parţial voită. În primul rînd dogma ideologică a multiculturalismului interzice evaluarea critică a culturilor neoccidentale.
Traficul interpretărilor este permis dar numai în sens unic, de la victimă la opresor. Rolul opresorului este fix și atribuit indiferent de context Vestului în general, iar concret fiinţei descrisă integral sau parţial de următoarele atribute: rasă caucaziană, sex masculin, etnie anglo-saxonă, orientare heterosexuală, adept al capitalismului, independent, inventiv, simţ moral creştin. Rolul victimei este variabil și atribuit funcţie de context culturilor non-vestice sau grupurilor definite de o singură însuşire, reprezentînd tipul victimizării: sex feminin, orientare homosexuală, rasă ne-caucaziană, religie diferită de creştinism, etnie străină, etc.
Islamul este una dintre vacile sacre ale multiculturalismului, ceea ce în schema neomarxistă de mai sus îi conferă un statut special, sintetizat de dictonul „crede şi nu cerceta”. Trebuie să credem că islamul este „religia pacii” şi să acceptăm la pachet toate „particularităţile” care îl definesc. Postulînd faptul că islamul ar fi ireproşabil – în numele statutului de victimă ale cărei plîngeri sînt invariabil justificate – se insinuează şi ideea că islamul ar fi implicit moderat. Evident, premierul Erdogan ştie mai bine şi a refuzat sugestia că partidul său ar legitima fantezia europenilor despre speciile islamului, enunţînd un adevăr pe care Stînga europeană şi cea nord-americană preferă să îl ignore: islamul este islam. „Moderaţia” dă gust bun predicilor preparate de bucătarii multiculti, însă realitatea iese din tiparul reţetelor ideologice.
Iar realitatea a cuprins în această vară [2007] atentatul semi-eşuat al medicilor musulmani din Glasgow şi comploturile teroriste încheiate prematur prin arestarea a opt suspecţi în Danemarca şi alţi trei în Germania. Librăriile publice din Londra stochează din abundenţă cărţi ce ridică în slăvi jihadul şi califatul mondial, iar aproape jumătate din moschei sînt controlate de secta islamică Deobandi, mentorul spiritual al Talibanului afgan. Presa „serioasă” şi politicienii insistă bineînţeles asupra faptului că acestea sînt persoane sau fenomene extreme şi marginale care nu reprezintă islamul adevărat, sau marea majoritate a musulmanilor… care sînt moderaţi, cum altfel?
Nimeni nu ştie de fapt cît de moderată este majoritatea musulmanilor. Repetiţia constantă a acestei ipoteze este o mantră împachetată într-o certitudine și derivată din axioma: islam, exemplu de moderaţie. Însă e posibilă şi altă interpretare. Ştiind că islamul este exceptat de critică şi nesupus vreunei presiuni serioase de adaptare la societăţile vestice, rezultă logic că manifestările islamului din Europa şi America de Nord reflectă fidel natura sa intimă. Nestînjenit în lumea liberă, islamul urmează traiectoria dictată de propria raţiune de a fi, asemeni oricărui corp în mişcare inerţială. În loc să sprijine postularea caracterului benign al islamului şi deducţia necesităţii moderaţiei celor care îl practică, observaţia anterioară are o implicaţie contrară dogmei multiculturaliste. Ordinea de lucru e inversată. Dinamica internă a islamului poate fi înţeleasă liber de idei preconcepute numai după sesizarea şi analiza în prealabil a manifestărilor musulmanilor.
Aplicînd raţiunea în locul dogmei, datele faptice enumerate anterior îşi pierd caracterul de excepţie şi devin simptomatice pentru spiritul normativ al islamului. Extremismul mult trîmbiţat se transformă în militantism natural, iar pasivitatea majorităţii musulmane își pierde aura de moderaţie, nefiind altceva decît un fals fabricat pentru liniştea noastră. Lipsa împotrivirii faţă de cei care – ni se spune – le pervertesc religia paşnică şi onorabilă capătă sensul de susţinere tacită a „extremiştilor” şi de întreținere a unei mase critice, în numele căreia militanţii fac revendicări şi se declară ofensaţi sau discriminaţi. Libertăţile occidentale au devenit calul troian prin care islamul practică şantajul concesiilor şi colonizarea lentă, prin intermediul unei majorități musulmane paşnice şi avantajată de stingerea civilizaţiei impotente care îi primeşte necondiţionat.
Bunăoară Bruxelles, capitala Eurabiei. Cartierul Moellenbeck a devenit o anexă magrebiană unde autorităţile belgiene nu mai au nicio autoritate.
Incapacitatea de a recunoaşte islamul drept ceea ce este are şi o raţiune de ordin practic. O evaluare neromanțată înseamnă repudierea totală sau parţială a islamului din societăţile vestice. Problemele sociale concrete, politice şi economice care ar rezulta sînt susceptibile să degenereze în conflict deschis şi pun sub semnul întrebării caracterul pluralistic, egalitar şi democratic al lumii libere. Însă exact acelaşi efect îl are deja extinderea necontrolată a islamului.
Sîntem prinşi între ciocan şi nicovală. Dacă vom persista să ne amăgim ca pînă acum, atunci caracterul pluralistic, egalitar şi democratic al societăţilor noastre va continua să fie erodat şi în final civilizaţia pe care am primit-o moştenire de la Socrate, Cicero şi Iisus va dispare. Pe de altă parte, dacă ne hotărîm să rezistăm islamului vom avea de ales între opţiuni incomode pentru musulmani. În orice caz, lumea de mîine va fi diferită de cea de din prezent. Avem de ales dacă vrem să fim în ea sau nu. În caz afirmativ, trebuie să stopăm acum răspîndirea nestînjenită a celor mai nocive elemente islamice.
Şaria, conceptul de jihad, califatul mondial, statutul inferior al femeii, obiceiul barbar al mutilării genitale, burka, poligamia, antisemitismul, anticreştinismul, pedeapsa cu moartea pentru apostazie sau homosexualitate trebuie proscrise din islamul practicabil în Occident. Dacă nu altceva, măcar instinctul de autoconservare ar trebui să ne trezească la realitate.
Ray Charles a refuzat în 1961 să cînte în statul său natal în faţa unei audienţe segregate rasial şi în consecinţă adunarea legislativă i-a interzis să mai concerteze în Georgia. În 1979 adunarea legislativă a Georgiei l-a invitat pe Ray Charles la o sesiune extraordinară în cadrul căreia interdicţia a fost ridicată şi i s-au prezentat scuze oficiale pentru nedreptatea veche de aproape două decenii. Melodia Georgia on my mind a fost adoptată ca imn oficial al Georgiei. Dincolo de justiţia poetică – compoziția unui negru ajunsă simbol al unui stat care pînă nu demult îşi umilea instituţional cetăţenii de culoare – această istorie simbolizează şi capacitatea de înnoire a Americii.
În contrast iată un amănunt despre AKP, partidul islamic al lui Erdogan care guvernează Turcia de cîţiva ani. Pe perioada mandatului AKP statul a construit numeroase blocuri de locuinţe în Istanbul. Pînă aici numai de bine. Mica ciudăţenie constă în faptul că aceste blocuri se disting clar de cele construite anterior. Clădirile finanţate de guvernul islamic nu au balcoane. De ce? Pentru protecţia femeilor de ochii lumii. Codul islamic este foarte strict: femeile nu au voie să-şi arate faţa în public, indiferent dacă la nivelul solului sau undeva la etajul zece. În acest fel ingenios este garantată onoarea musulmanului plecat la muncă. Femeia rămasă acasă (cel mai probabil încuiata pe dinăuntru) este o femeie captivă. Acest detaliu ar fi fost firesc în teocraţii islamice precum Arabia Saudita, sau Iran, însă pentru Turcia, cea mai funcţională democraţie musulmană, simbolizează moderaţia şi capacitatea de înnoire a islamului.
Întrebare: care dintre cele două culturi – americană sau islamică – se bucură de mai multă apreciere în lume?
Răspunsul progresist sună astfel: în primul rînd americanii nu au cultură (muzica neagră a lui Ray Charles este produsul sclavilor africani aduşi în America şi oricum, nici aia nu ar fi fost posibilă fără invenţia belgianului Adolphe Sax) şi în al doilea rînd numai europenii sunt suficient de sofisticați şi simțitori pentru un dialog respectuos cu islamul, fără contribuţia căruia însăşi civilizaţia europeană ar fi fost de neconceput.
Răspuns plin de „sensibilitate” şi lipsit de instinctul autoconservării, înţeles corect ca o declaraţie de capitulare.
Anexă
Să recapitulăm câteva incidente din anul premergător pandemiei.
AUGUST 2019 – CHELTUIELI DE 1.400 EURO ZILNIC PENTRU UN AZILANT DIN GERMANIA
Un solicitant de azil agresiv, care a fost repartizat în orașul Krefeld din Renania de Nord-Westfalia, cauzează costuri foarte mari pentru oraș. Deoarece bărbatul a atras în mod repetat atenția prin comportamentul său agresiv, orașul se folosește în mod „preventiv” de un serviciu privat de securitate care îl supraveghează în permanență.
Orașul Krefeld are probleme din martie 2019 cu acest refugiat agresiv, care este adăpostit în locuințele din districtul Fischeln. El este suficient de periculos încât nu a existat alt mod de a preveni comportamentul său violent altfel decât prin angajarea a două persoane antrenate care să-l supravegheze și țină sub control zi și noapte.
După cum relatează ziarul Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ), costul acestei supravegheri permanente este de 42.000 euro pe lună. Până în prezent s-au cheltuit în acest scop 270.000 de euro din bugetul orașului. Aceasta înseamnă 1.400 euro zilnic, la care se adaugă și costurile pentru serviciile „normale” la care persoana respectivă este îndreptățită în calitate de solicitant de azil.
Cazul a ajuns public acum, deși majoritatea politicienilor din consiliul municipal ar fi dorit să mușamalizeze această problemă. Dezăluirea acestui caz se datorează unei solicitări din partea doamnei Ruth Brauer, consilier municipal fără afiliere politică. Ea a dorit să afle de ce costurile supravegherii solicitantului de azil nu pot fi mai mici.
„Avem aici un caz absolut de excepție, pe care AfD îl va sesiza cu bucurie”, a declarat Heidi Matthias, liderul Verzilor din cadrul consiliului orășenesc Krefeld, într-un interviu acordat ziarului local pe această temă.
Acum se dorește reducerea costurilor pentru acest solicitant de azil. A fost propusă reducerea perioadei de supraveghere la un interval de opt ore, de la ora 22 la ora 6 dimineața, ceea ce ar însemna o cheltuială de 12.000 de euro lunar.
Locuitorii sunt în continuare nemulțumiți: toaletele din școala gimnazială au nevoie de reparații, gropile din strada Badstraße rămân, iar pensionarii continuă să adune sticle din coșurile de gunoi pentru a-și suplimenta venitul.
Orașul Krefeld găzduia 2.700 solicitanți de azil în 2017.
Cheltuielile brute ale landului Renania de Nord-Westfalia pentru beneficiile solicitanților de azil s-au ridicat la 2,02 miliarde de euro în 2016. Aceasta înseamnă cu 66% mai mult decât în anul precedent.
171.773 persoane au primit beneficii în Renania de Nord-Westfalia, la sfârșitul anului 2016, pentru a-și satisface nevoile zilnice în temeiul legii privind beneficiile solicitanților de azil. Potrivit biroului oficial de statistică al țării, această cifră este cu 52.335 de persoane mai mică decât anul precedent, adică cu 23,4 la sută.
Creșterea cheltuielilor, în ciuda unei scăderi a numărului de beneficiari, se datorează parțial costurilor fixe ridicate pentru cazarea închiriată pe termen lung. Pe de altă parte, tratamentul medical al beneficiarilor a fost necesar într-o măsură mai mare.
SURSE Das Bild PI News RP Online
IUNIE 2019 – BANDĂ DE VIOLATORI ÎN DÜSSELDORF
Patru bărbați cu vârsta între 24 și 29 de ani frecventează orașul vechi din Dusseldorf. În cluburi sau discoteci ei se adresează femeilor tinere și le atrag în conversație. Așa cum a anunțat procurorul marți, ei administrează pe ascuns picături de k.O.2 victimelor ulterioare.
Ce s-a aflat între timp: una dintre victimele lor a fost o femeie tânără din Duisburg (21 ani), în noaptea de 19-20 martie 2019. Ea a fost violată și bătută ore în șir de către un grup de bărbați, într-un apartament din Krefeld. Alte femei au fost duse într-un hotel, iar violatorii au declarat numele victimelor la recepție, pentru facturarea acestora la închirierea camerei.
Poliția a identificat deja patru suspecți. Trei dintre ei sunt în custodie. Al patrulea se află în libertate deoarece, potrivit procurorilor, nu există un pericol ca acesta să dispară.
Poliția și procuratura presupun că au existat numeroase violuri în grup. Bărbații sunt acuzați de ademenirea intenționată a mai multor femei tinere din orașul vechi din Düsseldorf. Conform mărturiilor ei s-au prezentat drept „Jamal“, „Sammy“, „Momo“, „Memo“ sau „Bilal“.
Procurorul a confirmat marți: cel puțin încă o femeie a fost victimă a acestor bărbați în luna februarie. Și ea a fost violată, dar procurorul nu a vrut să ofere mai multe detalii.
Se spune, de asemenea, că bărbații și-au adus victimele în apartamentul unui suspect din Krefeld, sau într-un hotel. Acolo ei ar fi atacat tinerele femei.
Femeia din Duisburg nu a raportat violul în grup la care a fost supusă. Însă, potrivit procuraturii, au existat și alte „indicii grave”.
Între timp a devenit clar despre ce fel de indicii este vorba. Ancheta deține înregistrări video făcute cu telefonul mobil, care sunt de natură să documenteze o parte din cele petrecute.
După evaluarea materialului video, anchetatorii nu exclud faptul că există și alte victime care au fost sub controlul bărbaților timp de câteva ore.
Anchetatorii caută acum alte posibile victime, care au trecut prin circumstanțe similare ca femeia din Duisburg, după mijlocul anului 2018. Potrivit poliției, bărbații au vârsta între 24 și 29 de ani și sunt de origine turcă, marocană, libaneză sau palestiniană.
SURSA Der Westen
OCTOMBRIE 2019 – ISLAMISTUL FRANCEZ CARE A UCIS PATRU PERSOANE LA SEDIUL CENTRAL AL POLIȚIEI DIN PARIS AVEA PERMIS DE ACCES LA INFORMAȚII SECRETE DE CEL MAI ÎNALT NIVEL
Mickaël Harpon, cel care a înjunghiat mortal, pe 3 octombrie, trei ofițeri de poliție și o femeie funcționar public la sediul poliției din Paris, a fost un islamist radical care beneficia de un permis de acces de cel mai înalt nivel la informații secrete și la toate calculatoarele din direcția de informații a prefecturii de poliție, cunoscută sub numele de DRPP.
DRPP este o instituție responsabilă pentru supravegherea suspecților islamiști radicali. Cu toate acestea Harpon a continuat să lucreze acolo, chiar și după ce a dat semne de radicalizare. Acest detaliu uluitor a zguduit administrația președintelui Emmanuel Macron. Christophe Castaner, ministrul de interne, a admis că statul „nu a funcționat corespunzător”, dar a negat existența unui „scandal de stat”.
„Atacul de la Paris arată că otrava islamului radical a pătruns în inima aparatului de stat”, se afirmă în editorialul din Le Figaro, care a concluzionat că statul refuză să recunoască acest lucru.
Harpon, în vârstă de 45 ani și originar din Indiile de Vest, era un tehnician de calculatoare surdo-mut. Dl Castaner l-a descris inițial ca un angajat fără probleme de comportament. Acum Dreapta solicită demisia lui Castaner. Ministrul s-a apărat luni, afirmând că a spus „adevărul așa cum era cunoscut” în orele imediat după atac.
Nu se știe dacă Harpon a divulgat colegilor săi islamiști secretele la care a avut acces, a spus dl Castaner la radio France Inter. „Nu pot garanta că nu s-a folosit de permisul său de acces pentru a scurge informații. Deocamdată nimic nu indică faptul că ar fi făcut acest lucru.”
Senatorul Christian Cambon, șeful comisiei parlamentare pentru serviciile secrete, care îl va interoga marți pe dl Castaner, a declarat că Harpon a avut acces la numele și adresele de domiciliu ale tuturor agenților de poliție. „Este înspăimântător să-ți imaginezi ce ar fi putut face cu informații atât de confidențiale”, a spus dl Cambon.
Poliția a găsit stick-uri USB cu date despre zeci de ofițeri de poliție precum și videoclipuri de propagandă ale statului islamic în apartamentul lui Harpon, a raportat televiziunea France 2 luni seara.
Harpon a participat la rugăciuni la moscheea din Gonesse, districtul din nordul Parisului unde locuia. El începuse recent să poarte robe musulmane la moschee și îi frecventa pe salafiști – musulmani care interpretează Coranul în mod literal și predică întoarcerea la vremurile profetului. Le Figaro a informat că telefonul său mobil conținea informații de contact cu un predicator radical care se afla sub supravegherea poliției.
Niciun grup jihadist nu și-a revendicat responsabilitatea pentru acțiunile lui Harpon. Nu există nicio dovadă, a spus dl Castaner, „a unui sistem organizat cu o celulă de acțiune organizată”.
Éric Diard, un deputat conservator din Adunarea Națională și autorul unui raport asupra islamismului infiltrat în serviciile publice, a declarat că în cazul lui Harpon au existat „lumini de avertizare intermitente”. În raportul dlui Diard se spune că 30 de polițiști și 80 de angajați ai aeroportului din Paris sunt sub supraveghere, datorită radicalizării.
După ce în ianuarie 2015 au fost asasinați 12 jurnaliști la sediul publicației Charlie Hebdo, Harpon le-a spus colegilor săi că victimele „au meritat-o”. El refuza să le pupe pe ambii obraji pe colegele sale de sex feminin, așa cum este obiceiul în birourile franceze.
Harpon s-a convertit la islam în 2008 și a fost căsătorit cu o femeie musulmană marocană care este și ea surdă. Ea a declarat poliției că a avut viziuni cu o seară înaintea crimelor. Harpon a ieșit în pauza de prânz, a cumpărat două cuțite ceramice de bucătărie, s-a întors în prefectură și și-a ucis colegii.
Harpon și soția sa au schimbat 33 de mesaje text în acea dimineață, toate de natură religioasă. „Fie ca Allah să te ierte”, a fost ultimul ei mesaj pentru soțul ei.
Numeroși francezi sunt uimiți de faptul că superiorii lui Harpon au ignorat comportamentul său. Castaner a spus că în viitor se va acționa imediat după observarea indicațiilor de radicalizare. Aproximativ 20 de ofițeri au fost expulzați din poliția franceză după atacurile jihadiste din 2015-16.
Se știe că DRPP a renunțat să-i mai supravegheze pe frații Kouachi, care au comis atrocitatea de la Charlie Hebdo, și pe unul dintre ucigașii responsabili de masacrul Bataclan. De asemenea a ignorat și o referință la Saint-Étienne de Rouvray, un oraș mic din Normandia, dintr-un mesaj text schimbat între islamiști. O săptămână mai târziu ei au ucis acolo un preot.
SURSA Irish Times
DECEMBRIE 2019 – JIHADISTUL DE PE PODUL LONDREI A FĂCUT PARTE DINTR-UN GRUP CARE ÎL ADMIRA PE HITLER
Teroristul înarmant cu un cuțit, care a fost neutralizat de civili și apoi împușcat mortal de poliție vineri pe Podul Londrei, era un complotist eliberat din pușcărie care în trecut a încercat să înființeze o tabără de antrenament pentru jihadiști în Kashmir – și ai cărui tovarăși islamiști îl admirau pe Hitler și bagatelizau Holocaustul.
La momentul atacului de vineri Usman Khan, în vârstă de 28 ani și originar din Pakistan, era pus în libertate de un an, după ce executase doar jumătate dintr-o condamnare de 16 ani pentru complotul din 2010, împreună cu alți opt, de a arunca în aer o serie de repere londoneze precum bursa, ambasada americană și Westminster Abbey.
Khan încă mai purta o brățară electronică de monitorizare când a început atacul său înarmat cu două cuțite lungi, care a survenit după ce participase anterior la o conferință ținută la Londra despre justiția penală britanică, sponsorizată de universitatea Cambridge, în care a vorbit despre propria sa „reabilitare”. Această „reabilitare” a costat două vieți și trei răniți pe Podul Londrei.
El și colegii săi jihadiști de inspirație Al-Quaeda au strâns fonduri în 2010 și au recrutat voluntari pentru o tabără de antrenament pentru teroriști pe care Khan, la acea vreme în vârstă de 19 ani și cel mai tânăr din grup, spera să o construiască pe pământul familiei sale din Kașmir.
Potrivit procedurilor judecătorești citate de The Guardian, tabăra urma să fie deghizată într-o școală islamică legitimă, dar absolvenții săi urmau să se întoarcă în Marea Britanie ca teroriști cu pregătire înaltă, antrenați să comită atacuri mortale.
Anchetatorii au interceptat convorbirile grupului extremist și i-au auzit pe membri vorbind favorabil despre Hitler, pe care l-au numit un aliat al islamului deoarece înțelesese că „evreii erau periculoși”.
Membrii grupului susțin că mai puțin de 100.000 de evrei au murit în Holocaust.
Grupul plănuia să detoneze o bombă artizanală la bursa de la Londra și viza de asemenea ambasada SUA și casa lui Boris Johnson, pe atunci primarul Londrei.
SURSA New York Post
2007
Substanță chimică de obicei picurată în băutură, în scopul amorțirii victimei pentru un asalt sexual.