Tot ce populația emo-eco nu vrea să știe despre cianuri și minerit
În 2013 au avut loc numeroase proteste împotriva exploatării zăcământului aurifer din Roșia Montana. Isteria și tonul apocaliptic al opozanților au împiedicat o discuție rațională despre acest subiect
Unul din motivele pentru care aurul este considerat un metal prețios constă în rezistența sa la coroziune prin contact cu un spectru larg de agenți chimici. Cianurile fac parte dintr-un grup restrîns de reactivi chimici capabili sa dizolve aurul în apă.
Cianura este o substanță chimică relativ ieftină și la îndemînă folosită pe scară largă în diverse industrii (nu numai în minerit), care din rațiuni tehnologice și economice a devenit substanța preferată pentru recuperarea aurului din minereul brut. Extracția metalelor cu ajutorul cianurilor a început în anul 1887, iar în prezent acestea sunt folosite în condiții sporite de siguranță și eficiență în mai toate minele aurifere din lume. Întreprinderile miniere folosesc în general o soluție foarte diluată de cianură de sodiu, cu o concentrație de 0.01% – 0.05%. Peste 90% din exploatările miniere din Canada folosesc procedeul de separare a aurului cu ajutorul cianurilor.
Tehnologia de extracție a aurului pe bază de cianuri a fost perfectată în Scoția iar prima aplicare a procedeului pe scară largă a avut loc în Noua Zeelandă în anul 1889, la minele din Karangahake. Extracția prin dizolvare în soluții cianurate este mult mai sigură din punct de vedere al efectelor asupra sănătății umane și a mediului decît procedeul folosit anterior, de dizolvare a minereului într-o soluție de mercur lichid. Acest procedeu învechit și periculos nu a dispărut complet, el este întrebuințat în prezent de numeroase exploatări artizanale. Procedeul cu cianuri și-a dovedit eficacitatea și siguranța și în cazul exploatării altor metale, cum ar fi argint, plumb, cupru, sau zinc. Tehnologia de extracție prin cianuri este în prezent cea mai sigură și cea mai economică din punct de vedere al prețului de cost pentru zăcămintele mai sărace în aur, așa cum este zăcămîntul de la Roșia Montana.
Cianurile sunt produse în cantități mari (aproximativ 1,5 milioane de tone anual) în special pentru sintetizarea unei game largi de chimicale organice industriale, cum ar fi nailonul și substanțe acrilice. Alte domenii de aplicabilitate a proprietăților cianurilor țin de producția industrială a materialelor plastice, ierbicide, îngrășăminte chimice, coloranți și produse farmaceutice. Exploatările aurifere folosesc în jur de 18% din producția anuală de cianuri.
Cianurile sunt produse și pe cale naturală de numeroase microorganisme, plante și insecte. Cianura naturală este o moleculă formată din carbon și azot. Cianura de hidrogen există pe Pămînt dinainte de apariția vieții și în calitate de precursor al aminoacizilor a fost una din componentele principale care au dus la apariția primelor forme de viață terestră. Cianura este prezentă în natură în concentrații slabe, cum ar fi în numeroase insecte și plante inclusiv într-o serie de legume, fructe și nuci. O formă des întîlnită de cianură de hidrogen este amigdalina, o compoziție zaharoasă prezentă în caise, păstăi de fasole, cireșe, nuci, migdale, boabe de fasole uscată și de soia. Cianurile fac parte și din mediul zilnic la care suntem expuși, găsindu-se în gazele de eșapament, fumul de țigară, sarea rutieră și ca agent stabilizator în sarea de masă.
O problemă majoră cu unele chimicale sintetice constă în faptul că nu se descompun rapid, astfel acumulîndu-se în circuitul alimentar. Dar, spre deosebire de alte chimicale, cianurile nu sunt persistente. În urma unor procese naturale fizice, chimice și biologice ele se transformă în alte substanțe chimice mai puțin toxice. Cianura se descompune și nu persistă deoarece oxidează prin expunere la aer sau alți oxidanți. De asemenea expunerea la lumină duce în timp la reducerea substanțială a cianurilor din soluțiile lichide. Cianura este o otravă mortală dacă este înghițită sau absorbită prin piele în cantități suficient de mari, dar nu este cancerigenă și nu provoacă afecțiuni cronice pentru sănătatea umană sau a mediului atunci cînd se află în concentrații mici.
Datorită acestor caracteristici accidentul de la Baia Mare din 2000 nu a degenerat într-o catastrofă ecologică. Cu toate că impactul inițial al cianurilor asupra vieții acvatice a fost grav, microorganismele și planctonul au început să se regenereze la un interval de cîteva zile de la momentul poluării. Riscurile pentru sănătatea oamenilor au fost minime iar zona afectată s-a refăcut complet în mai puțin de un an. Mai primejdioase s-au dovedit a fi particulele de metale grele (plumb, cadmiu) conținute de apele industriale care s-au revărsat în bazinul hidrografic.
T. I. Mudder și M. M. Botz sunt doi respectați oameni de știință a căror expertiză interdisciplinară acoperă mai multe domenii (chimie, biologie, geologie, inginerie minieră, protecția mediului) legate de folosirea cianurilor în minerit. Într-o comunicare științifică din 2004 ei menționează faptul că în ultimele trei decenii nu s-a înregistrat nicio fatalitate umană care să poată fi direct atribuită cianurilor de la exploatările aurifere, iar în întreg secolul trecut nu s-au înregistrat decît șase cazuri de accidente mortale. Comparația cu numărul de accidente mortale din industria minieră pe ansamblu este aproape incredibilă: 15.000 de oameni mor anual în toate minele de cărbune și minereuri din lume, din care două treimi în China. Riscul unui lucrător din minerit de a muri datorită expunerii la cianuri este mai mic decît acela de a muri mîncat de un crocodil în Australia, strivit de un elefant în Kenia, sau călcat de o bicicletă în Beijing. În ce privește populația generală expunerea la cianuri a americanilor se datorează în primul rînd gazului de eșapament, fumului de țigară, sării rutiere anti-îngheț și chimicalelor folosite în uzinele de reciclare a apei menajere.
În consecință se impun două concluzii.
Metoda separării aurului prin soluții cianurate este în principiu cea mai potrivită din toate punctele de vedere pentru tipul de zăcămînt de la Roșia Montana. Gabriel Resources a obținut acordul inițial pentru exploatare în 1999. Prețul mediu pe uncia de aur era de $278,98 în acel an și a urcat până la $1388 în prezent (anul 2013). Această evoluție a prețului aurului justifică exploatarea din punct de vedere economic. Contractul propriu-zis de exploatare, în măsura în care nu este acceptabil pentru partea română, ar putea fi îmbunătățit prin negocieri purtate de ambele părți în bună credință. Obiectivul principal ar trebui să rămînă demararea acestei exploatări în condiții de siguranță și rentabilitate satisfăcătoare. Beneficiile economice pe termen scurt și mediu sunt evidente, mai ales pentru localnici, și formează un capital de investiție și dezvoltare care poate susține zona și pe termen lung, în primul rînd prin revitalizarea resurselor umane. Nimeni nu are dreptul de a-i priva pe alții de demnitatea și refacerea economică și morală care rezultă din muncă.
Majoritatea contestatarilor acestui proiect (sau cel puțin partea cea mai zgomotoasă și intens mediatizată din ultimii ani) se opune din principiu. Obiecțiile punctuale la care se face referință nu pot ascunde faptul că deficiențele contractuale din prezent nu sunt decît un pretext. Adevăratul scop este împiedicarea pur și simplu a acestei exploatări. Alte clauze contractuale, alte prevederi și asigurări din partea executantului, oricît de superioare celor din prezent, ar fi întîmpinate cu aceeași efervescență negativă.
De aceea nu poate exista conciliere între atitudinea pentru sau sceptică, dar rațională, si atitudinea destructivă prin definiție. Lipsesc termenii care să stabilească un cadru comun de referință. Receptarea argumentului științific, evaluarea la rece a riscurilor și beneficiilor, considerentele umane, sociale și economice, într-un cuvînt o abordare rațională și nepartizană ideologic este anatemă pentru populația emo-eco.
Nu ne rămîne decît să propunem în continuare, calm si perseverent, argumente bine cîntărite și necontaminate de isteria opozanților noștri. Marea majoritate de pe margine este mai receptivă la informații pertinente decît la obscurantismul și fanatismul progresist.