ȘTIRE - O tânără atletă de origine română din SUA a pierdut calificarea la campionatul regional din New England, fiind devansată de doi concurenți transgen masculini
Când doi sportivi de liceu care s-au născut bărbați dar în prezent se identifică drept femei au ocupat primul și al doilea loc la campionatul internațional de fete din Connecticut nu a fost doar un prilej pentru o știre locală.
Pentru unii a fost o poveste de triumf și curaj. Câștigătorul, un junior de la liceul Bloomfield, a stabilit un record local la competiția de 55 metri plat pentru fete pe teren acoperit, cu timpul de 6,95 secunde și a câștigat apoi titlurile atât în competiția de 55 metri plat cât și în cea de 300 metri plat.
Pentru alții a fost o poveste șocantă și dezamăgitoare: este acesta sfârșitul sportului pentru femei?
Pentru Selina Soule, o alergătoare în vârstă de 16 ani din Glastonbury, a fost un eveniment care a afectat-o personal.
O junioară, Selina a ratat calificarea pentru cursa de 55 de metri plat cu două locuri. Două locuri, spune ea, care au fost luate de doi băieți biologici.
Dacă băieții care s-au identificat ca fete nu ar fi avut voie să concureze atunci Selina s-ar fi plasat pe al șaselea loc, obținând astfel calificarea în finală.
În schimb ea a s-a plasat pe locul opt, urmărind finala de pe margine după ce s-a calificat doar în finala de săritură în lungime, un eveniment la care sportivii transgen nu au concurat.
„Este foarte frustrant și chinuitor atunci când noi fetele suntem în blocstarturi și știm deja că acești sportivi vor câștiga, indiferent cât de mult am încerca noi” a declarat Selina pentru The Daily Signal. „Ei au ocupat locurile care s-ar fi cuvenit unor fete merituoase… inclusiv mie.”
În timp ce dezbaterea asupra sportivilor transgen este complexă situația din Connecticut a scos în evidență un alt aspect complicat: mulți părinți și fete de liceu se opun participării băieților biologici la sporturile fetelor, dar se tem de hărțuirea publică și reacțiile negative din partea activiștilor LGBT și de aceea nu își exprimă opiniile.
În public cel puțin.
Consecințele tăcerii sunt mari: între timp sunt adoptate politici la nivel local, de stat și federal cu privire la indivizii transgen și participarea lor la concursurile atletice școlare.
Astfel președintele Camerei Reprezentanțior, Nancy Pelosi, a prezentat pe 13 martie legea egalității HR 5, un proiect de lege care ar adăuga „orientarea sexuală” și „identitatea de gen” drept categorii protejate în temeiul legii federale privind drepturile civile.
Criticii susțin că legislația propusă ar crea în acest mod un drept civil pentru sportivii de sex masculin, care le-ar permite să se autoidentifice drept femei în orice moment, fără nicio dovadă de schimbări fizice în corpul lor.
Cand Connecticut Interscholastic Athletic Conference, organizația care reglementează atletismul pentru școlari în statul Connecticut, a hotărât că băieții biologici care se identifică drept fete pot concura în concursuri feminine, cei mai mulți sportivi nu au spus nimic.
Potrivit site-ului Transathlete.com, care urmărește politicile de stat în sporturile de liceu din întreaga țară, Connecticut este unul dintre cele 17 state americane care permit sportivilor transgen de liceu să concureze fără restricții.
Încurajată de mama ei Bianca Stănescu, care contestă această politică a statului Connecticut, Selina este unul dintre puținii școlari, dacă nu singura, care dă voce celor în dezacord cu participarea atleților transgen la concursurile pentru femei.
„Toata lumea se teme de represalii din partea presei, din partea altor sportivi, antrenori, școli, administratori” a explicat Selina. „Mulți nu doresc să atragă atenția și nu vor să devină o țintă pentru agresiuni potențiale și amenințări.”
Mama Selinei a declarat pentru Daily Signal că ea a făcut „tot ceea ce cred că este posibil pentru a deschide o conversație” despre ce s-a întâmplat în Connecticut și ce s-ar putea întâmpla în întreaga țară în cazul în care Congresul va adopta proiectul de lege HR 5.
„Am dat de uși închise peste tot” a declarat Bianca Stănescu. „Oamenii se tem să vorbească.”
În plus față de posibila instaurare a unor noi reglementări privind toaletele publice și obligativitatea folosirii „pronumelui preferat” funcție de identitatea de gen a interlocutorului, noua lege va consacra dreptul băieților biologici de a concura ca fete în toate sporturile.
Dacă această măsură este adoptată, a avertizat Stănescu, „femeile vor fi complet eradicate din sport”.
Ce se întâmplă în Connecticut, a adăugat ea, se va întâmpla în întreaga țară – și nu doar în atletism.
„Da, atletismul din Connecticut a fost afectat, dar ușa este deschisă pentru orice alt sport și așa ceva ar putea deveni și o problemă de siguranță fizică” a spus Stanescu. „Această măsură elimină șansele de câștig pentru fete, iar în sporturile de contact va crea o problemă serioasă de siguranță fizică.”
„Este potențial foarte periculos atunci când o femeie transgen concurează în baschet, fotbal, lacros, sau hochei pe iarbă, deoarece atleții transgen sunt mult superiori femeilor din punct de vedere fizic” a adăugat fiica ei Selina.
Selina afirmă toate acestea în timp ce face clar faptul că ea îi sprijină pe toți atleții „să fie fideli identității lor”.
„Am prieteni la școală care sunt transgen și știu că le este greu să își asume în public o nouă identitate. Îi sprijin pe cât posibil” a spus ea. „Atunci când și-au declarat noua identitate am fost alături de ei. Nu am fost niciodată nepoliticoasă sau lipsită de respect.”
Dar situația în sport nu are „nimic de a face cu identitatea lor de gen și felul în care simt ei” a adăugat Selina. „Are de a face cu ce este corect și drept în atletism.”
Privind mai departe în perspectiva ultimului an de liceu Selina a spus că ea speră să continue atletismul în facultate. Ea s-a referit la săritura în lungime ca „paradis sigur”, în care „rezultatele au fost corecte deoarece fetele au concurat împotriva fetelor”.
„Dar acum din păcate” continuă ea cu o privire dezamăgită „unul dintre acei sportivi a început să concureze la săritura în lungime. Deci niciuna dintre disciplinele mele sportive nu este în siguranță”.