ȘTIRE - Om de știință crede că a descifrat rețeta betonului folosit de romani în urmă cu 2000 de ani
Betonul folosit pe vremea Romei antice era mai solid, mai durabil și mai ecologic decât amestecul pe care îl folosim astăzi.
Oamenii de știință sunt de mult timp nedumeriți în ce privește rețeta vagă a betonului întrebuințat de romani, care a rezistat testului timpului mai bine decât orice beton turnat în secolul al XX-lea. Însă revista Time a anunțat recent că Maria Jackson de la Universitatea din Utah susține că a descifrat misterul și, mai mult, ea crede că procedeul antic al romanilor ar putea influența construcția modernă.
Constatările lui Jackson, publicate în jurnalul de specialitate Mineralogistul american, afirmă că soliditatea la rupere a betonului roman antic se datorează unei reacții chimice rare ce are loc atunci când tobermoritul mineral din aluminiu este expus apei de mare. Această reacție întărește mortarul și împiedică formarea sau lărgirea fisurilor.
Cu cat betonul este scufundat mai mult timp în apa de mare, cu atât devine mai puternic, pe măsură ce un amestec mineral din oxizi de siliciu și piatră de var se dezvoltă între straturile de piatră vulcanică concasată pentru beton, ceea ce întărește toate componentele într-o singură bucată, foarte rigidă. Jackson a explicat felul în care acest procedeu este foarte diferit de cel din prezent:
„Spre deosebire de principiile betonului modern pe bază de ciment, romanii au creat un beton asemănător unei roci care se dezvoltă prin reacția chimică cu apa de mare”, a spus ea, adăugând: „Este vorba despre un set de circumstanțe foarte rar pe Pământ”.
Acest lucru poate explica vechea observație a omului de știință roman Pliniu cel Bătrân, care a scris în anul 79 d.Hr. că betonul „de îndată ce intră în contact cu valurile mării și este scufundat devine o singură masă de piatră, impregnabilă valurilor și pe zi ce trece tot mai puternic.”
Panteonul de la Roma, încă în uz după mai bine de 2000 de ani după ce a fost construit, este o dovadă a rezistenței betonului roman antic. Pe vremuri un templu roman, a fost în uz mereu pe parcursul istoriei și din secolul al VII-lea este folosit ca biserică dedicată sfintei Maria și martirilor creștini.
Jackson a observat că procedeul roman era mult mai ecologic decât metoda noastră modernă despre care se știe că produce dioxid de carbon. Ea crede că vechile metode de producție a betonului ne-ar putea învăța foarte multe, dar constată că vechii romani aveau acces mult mai ușor la cenușa vulcanică, un ingredient principal, decât majoritatea țărilor din prezent.
Jackson a afirmat că în prezent ea experimentează cu mai multe substanțe care ar putea juca rolul de substitut al cenușii vulcanice din cadrul amestecului folosit de romani pe lângă celelalte substanțe cum ar fi piatra de var, apa de mare și tobermoritul de aluminiu. Ea a propus de asemenea ca, în cadrul construcției unei lagune de control a mareelor planificată în Marea Britanie, să fie utilizat vechiul beton roman în loc de oțel.
Ea a spus că betonul antic ar fi ideal pentru lagunele de control al mareelor, deoarece acest tip de beton se întărește datorită fluxului și refluxului, în loc să se deterioreze în timp. Cu toate acestea, ea a notat că ar fi nevoie de aproximativ 120 de ani pentru a ști dacă rețeta ei va rezista testului timpului la fel de bine ca betonul folosit de romani.
În orice caz, ea crede că betonul antic produs după rețeta ei va dura cel puțin de două ori mai mult decât betonul în uz la ora de față.