Un preţ mic pentru o Europă strîns unită
Un vechi concept islamic revitalizat în Europa.
Iată o statistică impresionantă: Germania va fi cheltuit, până la finele anului 2020, aproape O SUTĂ MILIARDE de euro pentru întreținerea migranților din Asia și Africa pe care i-a primit începând din 2015. Cifra exactă ar fi de 93,6 miliarde euro.
La această sumă se adaugă și cele cheltuite de alte țări în același scop, de exemplu Suedia, Danemarca, Spania, Italia, Olanda, etc. Despre Suedia a fost estimat că numai în anul 2017 ar fi cheltuit aproximativ 16,5 MILIARDE euro, adică 19% din bugetul de stat pe acel an.
Astfel de sume exorbitante mi-au adus aminte de un articol pe care l-am scris în 2008 despre un fenomen vizibil deja, de atunci, în Europa: tradiția islamică numită jizya revitalizată într-o formă modernă.
Ceea ce s-a petrecut între timp confirmă încă o dată o zicală germană de care chiar nemții s-au debarasat prea ușor, în entuziasmul lor de a deschide ușa fără a se uita pe vizor: „Schlimmer geht’s immer” – „Întotdeauna e loc de mai rău.”
◆
Jizya este un element important al convieţuirii paşnice dintre musulmani şi infideli. Jizya este impozitul pe care creştinii şi evreii trebuie să îl plătească anual musulmanilor în schimbul dreptului de a se bucura de statutul lor de dhimmi, adică de minorităţi tolerate. Pe noi ne-au învățat că i se zice haraci, iar pentru cine are un lapsus este vorba despre tributul anual pe care țările vasale îl plăteau anual imperiului otoman. Este o simplă taxă de protecție.
Protecție față de ce? De ghinion. Bunăoară ghinionul de a fi vîndut ca sclav, sau de a avea proprietatea confiscată. În limbaj modern jizya este o poliţă de asigurare împotriva accidentelor grave pe parcursul vieții și astfel încă o realizare în avanpremieră a civilizaţiei islamice, taman de la începuturi: conceptul asigurărilor de stat și pe viață. Sau, după cum era cunoscută pe vremea ei, asigurarea de stat în viață.
Pe vremea cînd Europa orbecăia în ignoranţă şi barbarie califul Omar al II-lea instituia la începutul secolului VIII conceptul de stat asistenţial şi armonios multicultural. Armonia se baza pe fiecare cultură cunoscîndu-şi locul în schemă şi cotizînd generos la visteria statului, garant al concordiei generale.
Culturile conlocuitoare ştiau să se manifeste matur şi modest chiar și fără jizya, mereu atente la menținerea coeziunii sociale. Nu construiau lăcaşuri de cult noi şi nu le reparau pe cele existente. Nu îşi manifestau cultura și cultul în public şi nu descurajau pe nimeni să adopte cultura și cultul superior, care le garanta protecţia. Nu purtau arme, nu umblau călare, cedau locul politicos cînd un musulman se afla în preajmă şi nu construiau case mai înalte decît cele ale musulmanilor.
Au trecut ani şi secole. Continuarea fructuoasei tradiţii a convieţuirii paşnice şi armonioase dintre infideli şi musulmani a devenit în prezent o responsabilitate europeană, cu atît mai mult cu cît musulmanii sînt de această dată în ipostază minoritară – dar din fericire nu pentru mult timp. Europenii au luat decizia să nu se mai reproducă, iar viitorii stăpîni ai locului sînt importaţi masiv şi se înmulţesc cu optimismul celor care ştiu că sînt aleşii viitorului, astfel încît transferul de proprietate va avea loc în grafic şi, ţinînd cont de entuziasmul european pentru negocieri şi tratate de capitulare, fără fasoane.
Europenii se achită în linii mari cît pot de bine de această responsabilitate. Nu poartă arme, cedează locul politicos cînd se strîng mai mulţi musulmani în preajmă şi au renunţat demult la religie, cu excepţia celor care se convertesc la islam. Au renunţat demult şi la copii, sînt prea mare bătaie de cap.
În schimb pe copiii pe care îi mai au îi forţează să mănînce halal, ca în unele şcoli belgiene, sau nu îi mai învaţă despre Voltaire şi Diderot, ca în diverse şcoli franceze. Darwin devine anatema în tot mai multe şcoli britanice şi pe întreg continentul profesorii nu ştiu ce să mai facă pentru a evita subiectul Holocaustului. Voltaire, Diderot, Darwin, Holocaustul… piedici grosolane în calea armoniei şi toleranţei.
Fruntaşii clasei sînt englezii. Nu demult curţile sharia au devenit oficiale în Marea Britanie. Ministerul justiţiei a recunoscut competenţa a cinci curţi legislative islamice în domeniul disputelor civile dintre musulmanii britanici. Acest lucru înseamnă că sentinţele curţilor sharia sînt recunoscute de acum încolo drept deplin valide şi pot fi aplicate cu forţa, dacă e cazul, de către statul britanic.
Bunăoară sentinţa dată de maeştrii sharia din Nuneaton, care au împărţit aşa cum scrie la carte moştenirea lăsată de un musulman înstărit: urmaşii feminini au primit de două ori mai puţin decît cei masculini. Nu se poate altminteri, unde-i lege nu-i tocmeală. Pe de altă parte moştenitoarele sînt pioase şi îşi ştiu bine locul în schemă, nu se pot plînge ca au fost tratate altfel decît așa cum scrie la carte.
La fel de exemplar au fost rezolvate şi şase cazuri de violenţă domestică. Femeile, cele care au făcut acuzaţii de abuz şi violenţă casnică, au fost sfătuite să îşi retragă plîngerile, iar bărbaţilor le-au fost recomandate şedinţe periodice de control al impulsurilor de furie. Se întrevăd afaceri prospere pentru posesorii de cabinete psihologice şi terapeuţii specializaţi în conflicte domestice. În orice caz înţelepciunea şi moderaţia au avut cîştig de cauză: toate aceste căsătorii au fost salvate şi cuplurilor le-a fost oferită încă o şansă de a înțelege și aprecia panoplia familială de drepturi şi îndatoriri. Odată educate, cele şase doamne nu îşi vor mai dezonora familiile prin apariţii la tribunal, fie el chiar sharia.
Trebuie să adaugăm şi răspîndirea băncilor șaria. Londra este pionier în acest domeniu, dar germanii au început să să vină puternic din urmă. Finanţările avantajoase, fără dobîndă, pentru musulmani sint în plin avînt şi diversificare. Așadar lucrurile merg binişor. Europenii învaţă repede şi sînt docili, în general. Atunci de ce atîta reticenţă la jizya?
De ce nu ar plăti europenii impozit de protecţie şi toleranţă musulmanilor de pe continent? Doar e vorba despre un obol modest pentru minorităţi, iar europenii se dau în vînt după minorităţi. Sau poate că europenii plătesc jizya deja, dar se prefac că nu ştiu.
Numeroşi musulmani extrag acest impozit, în efect, prin fraudarea serviciilor de asistenţă socială. Turci în Germania, irakieni în Suedia, pakistanezi în Norvegia, algerieni şi marocani în Olanda îşi exercită dreptul istoric de a-i taxa pe infideli prin tot felul de scheme care mulg finanţele publice. Este un efort de masă şi îndrumat de lideri religioşi care îi învață pe cei doritori toate trucurile necesare pentru continuarea acestei tradiţii islamice. Dhimmi trebuie să plătească impozit de protecţie celor aleşi de Allah.
Cineva ar putea zice (şi a zis deja) că nu e mare brînză. Români, polonezi, ruşi şi alţii fură şi ei cum pot prin ţările vestice în care s-au stabilit. Nu-i aşa, cine nu are cîteva mere putrede în coş? Însă legea şi autorităţile îşi fac datoria, îi prind pe infractori, și asta contează!
Posibil, dar ceva este omis în această echivalare simplistă. Musulmanii care îşi extrag singuri jizya nu fură; ei nu consideră că fură. Ei consideră că apelează la dreptul lor istoric, de care sînt privaţi cam abuziv acum, pe care îl exercită în numele unei culturi diferite îndrituite la respect şi toleranţă.
În cultura românului, polonezului şi rusului furtul e furt şi nu beneficiază de justificări exotice. În cultura musulmanilor furtul e furt doar dacă păgubeşte un alt musulman, dar cînd e vorba despre o pagubă adusă infidelilor se numeşte jizya şi devine un drept inalienabil. Concluzia? Europenii vor plăti jizya chit că vor sau nu, indiferent de schemele mentale de care se agăţă pentru a ignora sau muşamaliza această realitate.
Şi atunci întreb din nou: nu ar fi mai simplu ca acest impozit să fie oficializat şi reglementat de stat? Europenii ar continua să plătească impozitele existente, plus jizya pentru toleranţă şi coeziune socială, iar musulmanii primesc jizya. De fapt ei nu ar trebui să plătească niciun impozit. Mai precis musulmanii au datoria de plăti un singur impozit, numit zakat, dar cum acesta nu poate fi colectat decît de calif, iar problema califului european fiind puţin prematură, rezultă că zakatul nu are destinatar şi este prin urmare imposibil de perceput.
În cele din urmă nu este echitabil ca unii să plătească impozite iar alţii ioc. Și atunci, pentru a le permite și musulmanilor să achite impozitul lor specific, europenii se pot adresa europarlamentarului din circumscripţia căreia aparţin şi cere instaurarea de urgenţă a celui de-al 29-lea comisar al Uniunii Europene, pe post de calif onorific și pașă al coeziunii sociale. Asta da palmă dată islamofobiei, xenofobiei, rasismului şi fascismului!