Opt ani de neîncălzire globală

Nu se pun, numai viitorul contează!

Feb 07, 2023

Datele publicate recent de “National Oceanic and Atmospheric Administration” consemnează un fapt bulversant: 2022 a fost al optulea an consecutiv în care nu s-a înregistrat vreo încălzire globală. Temperatura medie pe glob, măsurată la sol și din satelit, se află chiar într-un ușor declin (de 0,11°C) în pofida emisiilor sporite de CO_2.

Reuters a emis un fact-check pe 3 februarie, concluzionând că aceia care afirmă că temperatura globală s-ar afla în reflux nu fac decât să răspândească zvonuri mincinoase. Experții consultați de Reuters au declarat că “deși fluctuațiile pe termen scurt pot duce la câțiva ani mai reci decât un an de vârf care îi precede, tendința pe termen mai lung rămâne ascendentă“. Cum s-ar zice, nu se pune, în viitor va fi totul rău și noi pe asta contăm.

În intervalul mai lung de timp cuprins între 1850-prezent s-a observat o încălzire de aproximativ 0,85°C. Un moment de cotitură l-a reprezentat diagrama “crosa de hochei” publicată în 1999. Inclusă în rapoartele IPCC, intens mediatizată și prezentată drept dovadă imbatabilă, s-a transformat de mulți ani în artefact ridicol. Diagrama a rezultat de pe urma programului software de simulare și predicție pus la punct de un colectiv aflat sub conducerea lui Michael E. Mann, pe atunci cadru didactic la universitatea Massachusetts.

În realizarea graficului s-a apelat la cuplarea unor seturi de date foarte diferite. Până în anul 1902 sunt folosite exclusiv date indirecte, pentru perioada 1902-1980 predomină datele indirecte la care se adaugă unele măsurători directe de temperatură, iar după 1980 și până la final, în 1998, sunt folosite exclusiv măsurători directe. Cu ajutorul primului set de date, mai ales datorită preferinței pentru inelele concentrice ale pinilor din sud-vestul SUA, sunt eliminate perioada medievală caldă și mica eră glaciară. Folosirea acestui tip de date pentru sfârșitul secolului trecut s-a dovedit însă neproductivă; temperaturile rezultate scădeau în loc să crească. De aceea s-a trecut după 1980 la întrebuințarea măsurătorilor directe de temperatură. Nu toate, doar cele raportate de stațiile meteorologice de la sol; măsurătorile din satelit au fost ignorate. Astfel s-a obținut rezultatul urmărit, o creștere dramatică și fără precedent a temperaturilor în ultimele două decenii ale secolului XX culminând cu 1998 drept cel mai călduros an din ultimul mileniu. Cercetătorii Ross McKitrick și Steve McIntyre au studiat în detaliu metodologia de realizare a graficului și după ce au obținut cu greu acces la documentația originală au putut observa o particularitate deosebită. Algoritmul lui Mann căuta în mod deliberat un tipar de “crosă de hochei“ în datele analizate și odată găsit îl eleva la statutul de ocurență predominantă, chiar dacă în realitate nu însemna altceva decât o fluctuație minoră într-un set de date preponderent aleator.

Diagrama lui Mann a fost definitv compromisă în cei zece ani care au urmat debutului. Mai rău de atât, temperaturile au încetat să coopereze. În loc să crească, așa cum era dorit și prevăzut, s-au răzvrătit și au stagnat în timp ce emisiile de dioxid de carbon au sporit necontenit. Revista The Economist a observat că numai în deceniul 2000-2010 au fost emise o sută miliarde tone de carbon în atmosferă, sau un sfert din tot dioxidul de carbon produs de omenire începând din 1750. Centrul britanic Hadley pentru cercetări și predicții climatice a confirmat în noiembrie 2009 - conform calculelor noastre lumea s-a încălzit cu 0,07°C între 1999-2008 și nu cu acele 0,2°C presupuse de IPCC. De fapt, luând în considerare cele două fenomene naturale El Niño și La Niña, creșterea de temperatură a fost practic zero. Încălzirea globală nu își revenise nici în 2013, când s-au împlinit 15 ani de divergență între climă și consensul științific, astfel încât revista Der Spiegel a fost nevoita să noteze în ajunul publicării celui de-al cincilea raport al IPCC: "Datele arată că temperaturile globale nu cresc așa cum au prezis oamenii de știință. IPCC se confruntă acum cu o problemă. Ori publică aceste constatări și îi încurajează pe sceptici, ori ascunde cifrele.” Îndelungata pauză i-a permis lui Hermann Ott, politician al Verzilor germani, un moment de reflecție: "Politica climatică are nevoie de un element de spaimă, altfel niciun politician nu s-ar atinge de acest subiect.” Cam în aceeași perioadă s-a întors și foaia, de fapt doar titlul. S-a trecut de la amenințătoarea "încălzire globală" la banal diluatele "schimbări climatice”, dar mesajul a rămas neschimbat.

Ottmar Edenhofer, copreședinte al unui grup de lucru din cadrul IPCC în perioada 2008-2015, a explicat pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung într-un interviu din 2010:

Edenhofer: Practic este o mare greșeală să discutăm politicile climatice separat de principalele teme ale globalizării. Întâlnirea climatică la vârf de la Cancun care va avea loc la sfârșitul lunii nu este o conferință despre climă, ci una dintre cele mai mari conferințe economice după cel de-al doilea război mondial. De ce? Deoarece avem 11.000 gigatone de carbon în rezervele de cărbune din solul de sub picioarele noastre, iar noi trebuie să emitem doar 400 gigatone în atmosferă dacă vrem să aderăm la ținta de 2 grade Celsius. De la 11.000 la 400 nu putem ocoli faptul că majoritatea rezervelor de combustibili fosil trebuie să rămână în pământ.
NZZ: Aceasta înseamnă o expropriere de facto a țărilor cu resurse naturale și duce la o traiectorie foarte diferită față de cea adoptată în urma politicilor de dezvoltare de până acum.
Edenhofer: În primul rând țările dezvoltate au expropriat practic atmosfera comunității mondiale. Dar trebuie să spunem în mod clar că noi redistribuim de fapt bogăția lumii prin politici climatice. Evident că proprietarii de cărbune și petrol nu vor fi entuziasmați de acest lucru. Trebuie să dezbărăm de iluzia conform căreia politica climatică internațională ar fi o politică de mediu. Politica climatică internațională nu are aproape nimic de-a face cu politica de mediu, cu probleme cum ar fi defrișarea pădurilor sau gaura de ozon.

Ideea fundamentală este clar exprimată: noi redistribuim bogăția lumii prin politici climatice. Mantra cu dioxidul de carbon care distruge planeta nu e altceva decât o fațadă pentru beția de putere a unor birocrați zeloși.

Într-un film satiră din 1984 chitaristul principal al formației fictive Spinal Tap îi dezvăluie unui jurnalist secretul superiorității sonore a grupului său. Luând drept exemplu amplificatorul personal, Nigel Tufnel demonstrează cum toate reglajele de sunet pot fi rotite până la 11. "Ceilalți nu pot merge decât până la 10. Înțelegi? Ajung la 10 și de acolo încotro? Exact, nicăieri! Dar noi, când avem nevoie de acel ceva în plus, rotim toate butoanele la 11! Înțelegi?” Amplificatorul schimbărilor climatice pare banal, dar trâmbițează neîntrerupt peste volumul maxim.

Să revenim. La aflarea știrii celor opt ani consecutivi de pauză cei 95% dintre toți oamenii de știință plus ONU, UE, Greta, Al Gore, presa și legiuni de birocrați au schițat pe moment un rictus crispat, dar și-au amintit de legea fundamentală a încălzirii globale și s-au domolit.

Ce știe țăranul ce-i șofranul?

Opt ani de neîncălzire globală

Nu se pun, numai viitorul contează!

Discussion about this post