TRADUCERE - Obsedații măștii
În rugăciunea mărturisitorilor de Covid se incantează „măscuța noastră cea imaculată, dă-ne nouă protecția cea de toate zilele și ferește-ne de păcătoșii cu fața goală”.
Pandemia s-a atenuat, dar nu și dorința obsesivă a numeroși americani de a-și acoperi fața. Adulți complet vaccinați încă poartă măști în timpul plimbărilor solitare în aer liber, iar oficialitățile au impus obligativitatea măștii pentru pasagerii companiilor aeriene, unii locuitori urbani și studenți. (Deși decizia de astăzi a judecătoarei de district Kathryn Kimball Mizelle din Tampa, care stabilește ca ilegală obligativitatea măștii impusă de administrația Biden pentru transportul public, este o veste binevenită.) Obsedații măștii din presă cer mascarea permanentă în trenuri, avioane și autobuze. Elevi de liceu din Seattle au organizat un protest cerând ca obligativitatea măștii să fie restabilită, iar psihologii se ocupă acum de anxietățile copiilor care nu vor ca alți elevi să le vadă fața. Ei suferă de o „dependență de mască”, așa cum este denumită această afecțiune psihologică în Japonia, unde o tradiție îndelungată de purtare a măștii în timpul sezonului de gripă i-a făcut pe unii să le fie frică în orice moment de a-și expune fața în public.
Este o dependență dificil de depășit, spun terapeuții japonezi specializați în tratarea ei, dar un remediu simplu i-ar putea ajuta pe unii obsedați. Este vorba despre un grafic care ar trebui văzut obligatoriu de toți cei care încă poartă o mască și de fiecare funcționar public sau jurnalist care încă susține că obligativitatea măștii „controlează propagarea” virusului.
Graficul urmărește rezultatul unui experiment natural care a avut loc la nivel național în timpul pandemiei. Unsprezece state nu au impus măști deloc, în timp ce restul celor 39 de state au impus obligativitatea măștii. Ordinele legate de mască au fost inițiate de obicei la începutul pandemiei, în 2020, și au rămas în vigoare cel puțin până în vara lui 2021, unele prelungindu-se până în 2022. Linia neagră de pe grafic înfățișează rata săptămânală a cazurilor de Covid în toate statele cu mandat de mască în acea săptămână, în timp ce linia portocalie înfățișează rata in toate statele fără mandat.
După cum puteți vedea din traiectoriile similare ale liniilor, obligativitatea măștii de-abia dacă a controlat răspândirea virusului. Până în momentul în care mandatele au fost introduse în New York și alte state în primăvara lui 2020 (în partea stângă a graficului), infecțiile erau deja în scădere în acele state, iar mandatele nu au prevenit o creștere ulterioară în acel an, când numărul de cazuri a crescut și a scăzut pe traiectorii aproape identice indiferent de politicile statelor față de purtarea măștii. Al doilea an al pandemiei a înregistrat ușoare abateri în ambele direcții, dar acestea au reflectat sezonalitatea virusului și geografia obligativității măștii, care a rămas mai frecventă în statele din nord. Vara trecută s-au înregistrat mai multe cazuri în statele fără mandat, când creșterea sezonieră din sud a lovit în mod disproporționat statele republicane fără mandat, dar acele state au continuat să aibă mai puține cazuri în timpul iernii, când creșterea sezonieră din nord a lovit mai multe state democrate, cu mandat.
Dacă adunați toate cifrele de pe cele două linii veți constata că mandatele nu au adus nicio schimbare. Rata cumulativă de infecție pe parcursul pandemiei a fost de aproximativ 24% atât în statele obligate să poarte mască cât și în statele fără mandat. De asemenea, ratele lor cumulate de mortalitate prin Covid au fost practic identice (de fapt au fost ceva mai multe decese pe cap de locuitor în statele cu masca obligatorie).
Dacă acest lucru nu te-a convins să renunți la mască, poți găsi multe alte motive în cartea lui Ian Miller, analistul de date care a creat graficele de mai sus pentru City Journal. Miller, care a urmărit tendințele pandemiei pentru Institutul Brownstone, a adunat aceste dovezi acuzatoare în volumul „Unmasked: The Global Failure of COVID Mask Mandates”. Cartea documentează felul în care obligativitatea măștii a fost implementată fără vreo justificare științifică, felul cum a eșuat în întreaga lume și cum oficialii publici și jurnaliştii au continuat să se facă de râs pretinzând contrariul.
În strategiile lor ante-Covid de planificare pentru o pandemie, nici Centrele pentru Controlul Bolilor și nici Organizația Mondială a Sănătății nu recomandaseră mascarea publicului – din motive întemeiate. Studiile clinice aleatorii care au luat în considerare virusuri gripale arătaseră, spre deosebire de înțelepciunea populară din Japonia și alte țări asiatice, că „nu există dovezi care să indice eficiența măștilor de față în reducerea transmiterii”, după cum a rezumat OMS literatura științifică despre acest subiect. Planificatorii pandemici de la ministerul sănătății din Regatul Unit au ajuns la o concluzie similară: „În conformitate cu dovezile științifice, guvernul nu va stoca măști pentru uz general de către populație”. Anthony Fauci a recunoscut acest lucru la începutul pandemiei, atât în comentariile sale publice („Nu există niciun motiv să vă plimbați cu masca pe față”, a spus el pentru emisiunea 60 Minutes), cât și în corespondența sa privată („Nu vă recomand să purtați mască” i-a spus el unui coleg, explicând că măștile sunt prea poroase pentru a bloca micul virus Covid).
Dar apoi Fauci, la fel ca CDC și OMS, s-a înclinat în fața oportunităților politice și a isteriei mediatice. Obligativitatea măștilor a creat iluzia că se face ceva împotriva virusului. Când s-a domolit valul inițial din primăvara lui 2020, oficialitățile publice și presa au susținut că mandatele funcționează și au menținut prefăcătoria chiar și atunci când Covid a crescut din nou, mai târziu în acel an, în ciuda obligativității neîntrerupte. Recrudescența a fost pusă pe seama lipsei de conformare la ordinele guvernamentale, chiar dacă sondajele arătau o conformare generalizată a populației.
Așa cum Miller demonstrează în zeci de grafice care contrastează gândirea convențională cu realitatea nemiloasă, acest tipar de gândire magică a persistat pe tot parcursul pandemiei. Jurnaliștii și oficialii din domeniul sănătății publice au evidențiat de nenumărate ori un stat federal sau altă țară care chipurile au îmblânzit Covid prin obligarea cetățenilor să poarte măști – iar apoi acele măști eșuau prompt să prevină un alt val fără precedent de infecții. În vara anului 2020 revista Politico a lăudat inițiativa statului Rhode Island numită „poartă masca aia, ce naiba”, într-un articol intitulat „Cum cel mai mic stat a conceput o revenire din Covid”. Un sondaj din toamnă a constatat apoi că 96% dintre locuitorii din Rhode Island purtau măști, cea mai mare rată din SUA, totuși în acea iarnă statul a fost lovit de una dintre cele mai grave explozii de Covid din întreaga națiune. La fel a procedat și statul New Mexico, a cărui răbufnire a virusului s-a manifestat la scurt timp după ce revista Scientific American a lăudat politicile sale stricte privind măștile, în articolul intitulat „Cum a controlat New Mexico răspândirea Covid-19”.
Între timp experții preferați ai mass-media au continuat să prezică dispariția statelor care nu au forțat niciodată purtarea măștii, precum Florida, sau care au anulat obligativitatea măștii la începutul anului 2021, precum Iowa, a cărui schimbare de politică a fost denunțată ca fiind „nesăbuită și delirantă” într-un articol din Washington Post intitulat „Bun venit în Iowa, un stat căruia nu-i pasă dacă trăiești sau mori”. Numărul morților de Covid din Iowa a scăzut imediat după apariția articolului. Pe parcursul pandemiei atât Iowa cât și Florida au avut rezultate superioare comparativ cu media națională în privința mortalității Covid, precum și a excesului de mortalitate în general (număr de decese din toate cauzele mai mare decât normal).
În loc să analizeze cu atenție efectele măștilor, CDC a încercat în mod repetat să le justifice prin denaturarea tendințelor pe termen scurt și prin exagerarea cercetărilor eronate, cum ar fi studiile din Arizona și Kansas care pretindeau să arate că infecțiile au fost reduse dramatic de obligativitatea purtării măștii în unele regiuni. Dar în fiecare stat, după cum arată Miller, ratele de infecție au rămas mai scăzute în regiunile care nu au impus măști.
CDC a fost uneori criticat pentru pseudoștiința măștilor, în special pentru afirmațiile false cu privire la beneficiile măștii la școlari, dar în general presa a promovat poveștile CDC. S-a acordat puțină atenție cercetărilor mai riguroase, cum ar fi o evaluare a literaturii de specialitate care a constatat un beneficiu mic sau inexistent de pe urma purtării măștilor, sau un studiu care a comparat ratele de infecție cu politicile adoptate în privința măștii și cu ratele de utilizare a măștii în toate cele 50 de state în primul an de pandemie. Studiul a concluzionat că „obligativitatea și utilizarea măștii nu sunt asociate cu o răspândire mai lentă a virusului la nivel de stat în timpul creșterii infecțiilor datorită Covid-19”. Narațiunea mass-media despre măști s-a extins în întreaga lume. „Covid-19 mistuia India, până când aproape toată lumea a început să poarte măști” proclama un titlu din Wall Street Journal la sfârșitul anului 2020, dar apoi rata de infecție a Indiei a crescut de patru ori față de vârful anterior. „Republica Cehă are o lecție salvatoare pentru America: purtați masca pe față” a anunțat USA Today la începutul pandemiei, dar după aceea numărul deceselor din Cehia a fost unul dintre cele mai mari din lume. Thailanda, Japonia, Taiwan, Hong Kong, Filipine, Uruguay, Chile, Polonia și Ungaria au fost toate salutate ca modele de iluminare științifică pentru ratele lor scăzute de infecție și politicile stricte de purtare a măștilor până când, ca de obicei, măștile și-au pierdut brusc puterea magică.
Politicile stringente ale Germaniei au făcut-o constant iubită de presă. CNBC a numit reacția timpurie a națiunii la Covid drept „o măiestrie în ce privește comunicarea științifică”, iar toamna trecută a fost lăudată pentru înăsprirea obligativității măștii într-un articol din revista Atlantic, intitulat „Patru măsuri care ajută Germania să învingă Covid”. Germania a izgonit măștile din pânză la începutul anului trecut, solicitând în schimb măști chirurgicale, iar landurile Berlin și Bavaria au mers și mai departe, solicitând măști de calitatea N95. Dar, după cum arată Miller în cartea sa, aceste politici nu au adus nicio îmbunătățire semnificativă. Măștile chirurgicale nu au oprit o creștere ulterioară în toată țara, iar ratele de infecție din Bavaria și Berlin au fost aceleași ca în landurile fără cerința N95.
Dacă încă nu sunteți convins să dați jos masca, atunci luați în considerare alt grafic de la Miller. El compară Germania cu Suedia, personajul negativ al presei pentru că a refuzat să închidă viața socială sau să impună măști. Creșterea inițială a cazurilor de Covid în Suedia a fost pusă pe seama acestor politici laxe, dar Suedia nu s-a abătut de la abordarea sa și, mai mult, a descurajat măștile în majoritatea situațiilor. După cum se vede în graficul de mai jos, sondajele din timpul pandemiei au arătat că mai puțin de 10% dintre suedezi au catadicsit să poarte măști. În Germania dimpotrivă, peste 80% și-au pus masca pe față, dar uitați-vă la traiectoriile similare ale numărului zilnic de decese cauzate de Covid în ambele țări, din vara anului 2020 până în martie acest an.
Măștile din Germania evident nu au „învins Covid”. De la începutul pandemiei până în această primăvară rata cumulativă a mortalității cauzată de Covid a fost puțin mai mare în Suedia decât în Germania (cu aproximativ 15 la sută), dar rata mortalității în exces a fost puțin mai mare în Germania (cu aproximativ 8 la sută). La fel ca în Statele Unite, obligativitatea măștii în Germania nu a produs beneficii nete ci numeroase neajunsuri precum și prejudicii directe. Acoperirea feței le poate da obsedaților de mască un fals sentiment de siguranță, însă ei ar putea respira mai ușor dacă pur și simplu ar înfrunta realitatea.
John Tierney