O singură țară, două feluri de propagandă
The Times They Are A-Changin'. Valabil și pentru Kremlin.
Din nou Vlad Vexler, de această dată cu o prezentare a diferențelor dintre URSS și Rusia la nivel de concepere și executare a propagandei de stat. Urmăriți.
Propaganda sovietică (și comunistă în general) operează pe plan ideologic, în registru existențial: sistemul propovăduit de Marx și Engels, apoi pus în aplicare de Lenin și urmașii săi este în mod obiectiv superior capitalismului susținut de burghezia rapace și opresivă. Legile istoriei duc în mod necesar la constituirea unei avangarde politice și sociale care înfăptuiește trecerea la o treaptă superioară, prin revoluție.
Realitatea a arătat însă cât de ucigașă și distrugătoare este “treapta superioară”. Propaganda a rămas totuși aceeași în toate țările comuniste, cu variații necesare funcție de specificul local. Către final, în ultimul deceniu al comunismului, falia dintre realitate și pretenții crescuse atât de mare încât prăbușirea minciunii devenise inevitabilă.
Propaganda Rusiei lui Putin însă, mai ales cea pentru uz extern, funcționează cu totul altfel. Nu afirmă superioritatea Rusiei, ci sădește dubii și cultivă discordia. Vexler amintește de protestele din Bielorusia împotriva lui Lukașenko. Aparatul de propagandă autohton a utilizat inițial modelul de propagandă sovietică - Lukașenko este cel mai bun conducător pentru țară, Lukașenko este un democrat - și intensitatea protestelor a crescut. Situația s-a schimbat radical după sosirea propagandiștilor trimiși de Moscova. Din acel moment s-a renunțat la promovarea lui Lukașenko și s-a trecut la întreținerea discordiei în rândul protestatarilor. Trebuie reamintit faptul că protestele au început după victoria lui Lukașenko în alegerile prezidențiale din august 2020, când acesta a obținut al șaselea mandat consecutiv în funcția de președinte cu peste 80% din voturi, după numărătoarea oficială, și cu Svetlana Tihonovskaia, principalul contracandidat, ocupând locul doi cu 10%. Tihonovskaia a refuzat să accepte concluzia unor alegeri descrise drept măsluite și susținătorii ei au început o serie de proteste care au crescut în intensitate după ce s-au alăturat numeroși cetățeni sătui de manipulările regimului.
Propagandiștii ruși nu l-au apărat pe Lukașenko ci s-au concentrat pe discreditarea contracandidatei - Tihonovskaia este o necunoscută, o gospodină, nu știe politică - și pe diseminarea de informații demoralizatoare. Protestatarii au fost chemați în instanță pentru a da explicații (o tentativă de intimidare prin birocrație) și rețelele de socializare au fost inundate cu mesaje contradictorii și defetiste. Intenția nu a fost de a-i convinge pe protestatari să renunțe, ci de a-i atrage în certuri sterile cu troli și între ei, de a sădi conflict și neîncredere reciprocă. Caimacul l-au pus feministele și organizațiile LGBT din Bielorusia, când i-au tras pe concetățeni de urechi pentru păcatele lor masculin-toxice și homofobe.
Propaganda rusească pentru Occident funcționează deoarece introspecția manipulatoare este mai persuasivă decât lupta de clasă. Propaganda internă recurge în schimb la înfierarea Occidentului, amintind de rătăcirile reale din anii recenți, și excelează în afirmarea unei superiorități ontologice bazată pe mesianism civilizațional și misticism ortodox. Funcționează deoarece complimentele sunt și ele mai persuasive decât lupta de clasă.
Iată un exemplu autohton. Oratorul Angelo Davidescu se întreabă pe Facebook: “Cui îi este teamă de o lume policentrică? În care deciziile la nivel mondial să se ia prin consens? Și cine vrea, cu orice risc, prin dezlănțuirea de războaie, cu riscul unui război mondial, o lume unipolară? Occidentul? De ce? Vrea să conducă lumea de unul singur? Nu se mai poate. El nu depășește un miliard de locuitori din cele 8. Ce-l autorizează? El a renunțat la democrație. Vrea totalitarism planetar.“ Apoi se declară susținător al spiritului occidental.
Într-adevăr, policentrismul cu cele mai spurcate dictaturi din lume, cu Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, reprezintă un act curajos și bun. Ce poate fi mai aducător de pace și prosperitate pentru 8 miliarde de oameni decât decizii la nivel mondial luate împreună cu tiranii? Așa ceva nu ar fi deloc totalitarism planetar, ar fi consens frumos și democratic. Acest mănunchi de inepții sfătoase îi caracterizează întreaga activitate prolifică de pe Facebook, unde își dă cu părerea de șapte-opt ori pe zi, alternând între deplângerea Occidentului și citate admirative din Putin și Lavrov. Omul este un propagandist asumat promovându-se drept rebel contra stabilimentului și are succes. Se găsesc destui fraieri dispuși să îl ia în serios.
Propaganda este un motor în patru timpi.
Numărul celor care pot fi transformați în zombi prin propagandă justifică rentabilitatea investiției.
La un moment dat obiectivele propagandei eșuează.
Eșecul nu descurajează și propaganda pe un anume subiect este reluată mai târziu, când apar circumstanțe noi și se pune în mișcare alt ciclu de amnezie istorică. Propaganda evoluează și se adaptează mereu la condițiile prezentului.
Propaganda ca fenomen recurent nu poate fi oprită. Singura terapie constă în antrenare continuă: cunoașterea trecutului, o educație ancorată în Adevăr, Bine, Frumos, întărirea minții și sufletului în contact cu demoralizarea programatică.
Fie că avem de-a face cu propaganda rusească, global-încălzistă, covidică, anti-bărbați, a femeilor cu penis și tot așa mai departe antidotul constă în cultivarea discernământului și a unei identități nesfărâmicioase. Discernământul trebuie să cuprindă și capacitatea de a-i discerne pe lupii deghizați în oi îngrijorate.