Năclăiala morală
„Numai criteriile morale pot ajuta Occidentul împotriva strategiei planetare bine planificată a comunismului. Nu există alte criterii.” — Discursul de la Universitatea Harvard, 1978, A. Soljenițîn
Domnul Andrei Vieru se ocupă în continuare de claritatea morală. Într-un expozeu publicat în Dilema Veche dânsul arată din nou cât de nocivă este această noțiune. Exemple oferite în sprijinul aserțiunii sale:
Securitatea și torționarii ei persecutau, întemnițau și ucideau din perspectiva unei clarități morale proprii.
Intrarea sau ieșirea din totalitarism. La intrare „claritatea morală nu face altceva decît să precipite tranziția spre viitorul totalitarism”. La ieșire devine resortul în virtutea căruia „toată lumea bună își arde carnetele de Partid în piața publică, în văzul tuturor”.
Claritatea morală a mai fost invocată de George W. Bush, neoconservatorii influențați de filozoful Leo Strauss și în sprijinul declanșării războaielor din Afganistan și Irak.
Claritatea morală este denunțată drept câh, în esență un concept nociv înfrățit cu corectitudinea politică: „În cadrul clarității morale și în acela al corectitudinii politice nu e loc de nuanțe, prin urmare nu e loc nici de gîndire. E loc doar de slogane.” Iată exemple binecunoscute de claritate morală, în toată splendoarea ei lipsită de nuanțe și gândire:
John F. Kennedy este admirat în SUA pentru claritatea morală de care a dat dovadă după protestul populației de culoare din Birmingham, Alabama, când șeriful Bull Connor a ordonat atacuri polițienești cu toate bâtele și câinii din dotare pentru împrăștierea manifestanților solicitând drepturi egale cu albii. Președintele american a condamnat aceste abuzuri și a cerut ministerului justiției să îi aducă în fața legii pe instigatori și făptași.
Din aceeași perioadă istorică provine și sloganul „Nu judecați un om după culoarea pielii, ci după conținutul caracterului său.” – Martin Luther King
Manifestația maraton din Piața Universității a însemnat claritate morală în acțiune, opusă manipulărilor FSN în frunte cu Ion Iliescu și deturnării unei revoluții anticomuniste prin promovarea la conducere a eșaloanelor doi și trei din activul PCR. Sloganuri lipsite de nuanțe și gândire din Piața Universității: “Ceaușescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, “Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”, “Ieri huligani, azi golani”, “Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, “Nu există socialism cu față umană, ci doar totalitarism cu dinții sparți”.
Istoria oferă numeroase alte instanțe de claritate morală „bună”, deloc obscure, dar autorul le ignoră. Are o teză de demonstrat. De fapt admite că există și așa ceva, când îi menționează pe Nicolae Steinhardt și Gheorghe Ursu, dar în general propune un caracter deplorabil al clarității morale și numai ocazional admirabil. A presupune existența a două clarități morale, una a răului și alta a binelui, implică o ramificare artificială în cadrul unui concept unitar. Claritatea morală „rea”, pe care autorul o substituie clarității morale în general, este în realitate o claritate imorală. Sau năclăială morală.
De fapt aceasta „precipită tranziția spre viitorul totalitarism”. Pe de altă parte fanaticii ideologici și criticii miopi dar mai așezați nu sunt singurii și poate nici cei mai numeroși într-o astfel de situație. Mulți adepți sunt pur și simplu oportuniști, motivați de dorința de răzbunare, parvenitism, sau de atracția voyerismului. Instinctul distrugerii este la fel de puternic ca instinctul creației și poate fi stimulat mult mai ușor. La fel și în situația ieșirii din totalitarism „cînd toată lumea bună își arde carnetele de Partid în piața publică, în văzul tuturor”. Nu claritatea morală tardivă sub formă de regrete sincere îi motivează pe foștii colaboraționiști ai unei tiranii, ci frica; frica de oprobriul public și mai ales de repercusiuni concrete. De ce nu nu sunt pomeniți maghiarii și cehii din 1956 și 1968 care și-au ars și ei carnetele de partid în văzul tuturor? Iată două instanțe de curaj și claritate morală din chiar burta monstrului totalitar, însă amintirea lor nu validează teza propusă.
În articol e menționat exemplul „terorismul islamic e rău” și contrapus unei alte formulări, în care este urmat de conjuncția adversativă dar și o serie de detalii care diluează enunțul inițial. Prima exprimare este o judecată morală clară, dar dl. Vieru o consideră în afara problemei în discuție deoarece „aici nu mai e vorba de claritate sau neclaritate morală, ci de limitele cognitive ale unuia sau ale altuia, care nu reușesc să țină în minte simultan două fraze despărțite de conjuncția dar”.
S-a produs o confuzie. Judecata morală emite concluzii în sfera morală și de aceea preferă o exprimare succintă. Aparține categoriei ce înseamnă și se află în aval de ce se întâmplă. Enunțul „X e rău” din sfera ce înseamnă amestecat cu considerente din sfera ce se întâmplă aduce împreună două tipuri de enunțuri incompatibile. Aici se insinuează confuzia. „X e rău” este (sau ar trebui) precedat de argumente. La acel nivel ar trebui plasată și suita de contra-argumente, nu la nivelul ulterior al concluziei. Altfel ajungem la aberații de genul „X e rău, dar e justificat pentru că asta și asta”. Totuși faptul că una și alta justifică răul nu înseamnă că răul ar fi și acceptabil. Altfel ar trebui să ne resemnăm la necesitatea, de exemplu, a terorismului islamic.
Curtea de justiție cu jurați reprezintă o analogie lămuritoare. Rolurile participanților sunt clar definite: judecătorul arbitrează și asigură desfășurarea procesului conform protocolului în vigoare, avocații interoghează și prezintă dovezi pentru cauza pledată, iar jurații deliberează și anunță în final o decizie privind vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Verdictul este în avalul faptelor și nu se pierde în meandrele concretului. Toate la timpul lor și nu aruncate în aceeași oală, chiar dacă putem face asta; altfel năclăim etapele.
Urmează alt exemplu. Este comparată fraza „Covid-19 este o boală extrem de periculoasă, mortală, care a secerat milioane de vieți sfîrșite prin asfixiere în chinuri groaznice.” cu varianta extinsă, completată de „… dar dintre milioanele de morți o parte muriseră nu de covid, ci în cel mai rău caz cu covid, riscul de a muri cu covid este de 0,05% pentru persoanele de pînă-n 70 de ani, iar media de vîrstă a morților cu covid depășește speranța de viață – ridicată – din majoritatea țărilor occidentale, morții cu covid avînd în medie 5-6 comorbidități și nebucurîndu-se, foarte mulți dintre ei, de cele cîteva tratamente care și-au dovedit eficacitatea.” Atât fraza inițială cât și cea extinsă nu au legătură cu claritatea din punct de vedere moral. Amândouă sunt enunțuri faptice, unul scurt și altul extins, legate de același subiect, iar al doilea exprimă realitatea mai complet și mai veridic. Revenind la analogia curții de justiție, ambele enunțuri aparțin etapei de interogare și pledoarie a avocaților.
Autorul amintește că Saint-Just, Robespierre, Lenin, Stalin și George W. Bush au rostit toți fraza „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”. Este doar o coincidență sau indică ceva mai profund și tulburător? În cazul lui Bush citatul complet se încheie cu „în lupta împotriva teroarei”, dar acest lucru a fost omis. Cuvintele respective au fost rostite la început de noiembrie 2001, când războiul din Afganistan era în plină desfășurare și nu reprezintă motivele invocate de SUA în declanșarea ostilităților. Acestea (motivele) au fost cât se poate de concrete și justificate. SUA au cerut Talibanului aflat la putere în Afganistan să îi predea pe Osama bin Laden și conducerea Al Qaeda, responsabili direcți de atentatul din 11 septembrie. Talibanul a refuzat și în consecință Statele Unite au declarat război. În ce privește invazia Irakului administrația americană a prezentat de asemenea argumente faptice concrete, dar eronate, invalidate de realitatea din teren. Punctul forte susținut afirma că regimul lui Saddam deținea material radioactiv pentru fabricarea armei nucleare, însă după invazie acest material nu a fost descoperit și nici facilități de îmbogățire a uraniului. În continuare se vorbește despre neoconservatori, John McCain, Leo Strauss, Obama. Către final autorul observă: „Și uite așa, prin mariajul dintre claritatea morală și corectitudinea politică, problema clarității morale nu se mai pune…” Mariajul respectiv s-a produs însă între claritatea imorală și corectitudinea politică.
Dacă tot veni vorba de neoconservatori: de ce nu se vorbește și despre Ronald Reagan și Margaret Thatcher? Iată două personalități care au ales lupta împotriva comunismului și au izbândit. Oare ce au avut la bază convingerile și încrederea lor în izbândă?
Claritatea morală, sau capacitatea de a deosebi între bine și rău, între adevăr și minciună, nu este obligatorie și nici necesară în orice situație, dar cu siguranță recomandabilă chiar dacă se obține anevoios și în timp, prin educație și antrenament. Există demagogi și farsori care o clamează, dar îi putem discerne. Mai insidios decât tagma impostorilor este însă intelectualul zelos. Primii sunt doar saltimbanci zgomotoși, pe când al doilea este sincer și doct. Confuzia sa produce năclăială morală la fel cum Jackson Pollock a produs năclăială în pictură. Tu însă țintește mai sus.