TRADUCERE - Marea înlocuire din Belgia
În Belgia, la fel ca și în alte țări europene, întrebările despre migrație și identitate au devenit centrale în viața politică a țării.
Belgia a cunoscut și alte valuri de imigrație în secolul XX, dar valul actual este unic prin amploarea sa și faptul că este „răbdat” de o parte a populației. Cerințele etnocentrice și radicalizarea unei părți din populația imigrantă au provocat reacții diferite între valoni (de limbă franceză) și flamanzi (de limbă olandeză). În Belgia, la fel ca și în alte țări europene, întrebările despre migrație și identitate au devenit centrale în viața politică a țării.
Din secolul XX până astăzi
Un prim val de imigrație a fost organizat în anii interbelici, datorită presiunii exercitate de liderii belgieni din industria grea. Imigrația forței de muncă a fost reîncepută apoi în anii 1960. Acești imigranți au fost chemați în mod special să lucreze în minele de cărbune și erau în esență de origine europeană (Italia, Spania, Grecia). După 1964 au fost încheiate acorduri bilaterale cu țările musulmane (Maroc, Turcia, Algeria) pentru a facilita găzduirea lucrătorilor străini. Fără a ține cont de niciun factor cultural, imigrația pe criterii de familie a fost de asemenea promovată pentru a face față, conform conducătorilor politici belgieni, îmbătrânirii populației din țară.
Începând cu sfârșitul anilor 1980 Belgia a cunoscut un nou val migratoriu. În timp ce fluxul anual a fost relativ stabil între 1950 și 1980, cu sosiri anuale cuprinse între 40.000 și 60.000, reunificarea familiei și cererile de azil au mărit semnificativ sosirile ulterioare ale străinilor. Peste un milion au intrat astfel în Belgia, în mod legal, între 2000 și 2010.
Numai între 2009 și 2011 reunificarea familiei, care reprezintă aproximativ jumătate din permisele de ședere, a facilitat stabilirea legală în Belgia pentru un număr de 121.000 străini. Alain Destexhe, un senator belgian, vorbește despre „efectul de domino al reîntregirii familiei”, din cauza diferitelor moduri pe care le oferă membrilor de familie să vină din străinătate.
Începând din 2007 numărul anual de străini care sosesc în Belgia a fost întotdeauna de peste 100.000. Populația imigrantă (care a obținut sau nu cetățenie belgiană) s-a dublat în cei 25 de ani dintre 1994-2019. Creșterea anuală a populației de origine străină este estimată între 1% și 5%. Dintre cei 11,3 milioane de locuitori ai Belgiei 16,7% erau născuți în străinătate (1,9 milioane persoane) la 1 ianuarie 2018. Aceste cifre nu îi iau în considerare pe ilegalii neidentificați și nici pe solicitanții de azil care sunt înregistrați pe listele de așteptare.
Concentrația străinilor este vizibilă în special în marile orașe. De exemplu, la Bruxelles, străinii sunt aproape la fel de numeroși ca și cetățenii belgieni. Orașul Anvers are acum mai mulți imigranți decât nativi.
Solicitanți de azil: un flux secundar
Pe lângă imigrația ilegală Belgia s-a familiarizat, ca și Franța, cu „fluxurile secundare” ale solicitanților de azil. Tot mai mulți solicitanți de azil din Belgia nu sunt sosiri proaspete pe continentul european. Cererea lor de azil a fost respinsă într-o altă țară și acum își încearcă norocul în Belgia. Acest fenomen, care scoate în evidență falimentul „sistemului european de azil”, se datorează politicilor migratorii mai dure din țările scandinave și Germania. Se estimează că o treime din solicitanții de azil practică acest tip de „mers cu jalba din birou în birou”. Mai pe larg, între 1991 și 2015 au fost făcute aproximativ 517.000 solicitări de azil în țară.
Originea imigranților s-a schimbat
Cu toate că europenii constituie în continuare majoritatea populației străine, turcii (155.701 persoane la 1 ianuarie 2016) și marocanii (309.166) reprezintă contingente semnificative. Aceste două naționalități sunt în frunte printre străinii care au dobândit recent cetățenia belgiană.
Potrivit Centrului de Cercetare Pew populația musulmană reprezintă 7,6% din populația belgiană, aproape 796.000 de locuitori. În funcție de politicile migratorii care vor fi alese în următorii ani (migrație zero sau o deschidere controlată a frontierelor), institutul american estimează că populația musulmană ar putea constitui între 11% și 18% din populația totală până în 2050.
Costul imigrației
Numai în 2018 au fost înregistrate 23.400 persoane din Belgia care au solicitat protecție internațională (sub formă de azil). Costul anual al solicitanților de azil, în condiții de bunăstare de bază, a crescut de la 120 milioane de euro în 2014 la 200 milioane de euro în 2018. Trebuie să adăugăm la aceste cifre și costul primirii solicitanților de azil, care s-a dublat între 2014 și 2016, ajungând la 524 milioane de euro.
Rata de ocupare în câmpul muncii a imigranților din afara Uniunii Europene este în general cu 20% mai mică decât cea a localnicilor. Potrivit universitarului belgian Bea Cantillon, indiferent dacă este o cauză sau o consecință a acestui fapt, 80% dintre cei care beneficiază de asistență socială sunt de origine non-belgiană.
„Belgia va deveni arabă”
Această prezicere nu provine de la un teoretician conspirativ periculos. A fost exprimată de Fawzia Zouari, un jurnalist, în paginile revistei Jeune Afrique („Africa tânără”) pentru a rezuma „islamizarea minților”, în special în rândul tinerei generații de musulmani. Deși populația musulmană rămâne minoritară, importanța sa este într-adevăr în creștere și mai ales devine vizibilă. Islamizarea este vizibilă în mai multe modalități: în credință, comportament, practică religioasă și viață politică.
În 2012 s-a format un partid politic șiit, denumit „ISLAM”, care solicită impunerea celor mai stricte învățături ale islamului: nicio strângere de mâini între bărbați și femei, interzicerea școlilor mixte de băieți și fete și a transportului în comun mixt pentru bărbați și femei, purtarea obligatorie a vălului islamic de la vârstă de 12 ani, precum și impunerea legii șaria. După cum a menționat un jurnalist în revista Le Vif, rezultatele electorale de început ale acestui partid politic sunt deocamdată „orice dar nu ridicole” – de exemplu depășirea barierei de 4% în notoriul cartier Molenbeek din Bruxelles – iar versiunea strictă a islamului devine tot mai populară în Belgia.
Potrivit unui studiu realizat în 2017 de o fundație belgiană 33% dintre musulmanii belgieni nu agrează „cultura, obiceiurile și modul de viață al Occidentului” (autonomia femeilor, alcoolul, erotismul, etc.), în timp ce 29% consideră că „legile islamice sunt superioare legilor belgiene”. Un studiu din 2011 a evidențiat antisemitismul specific pentru aproximativ jumătate dintre liceenii musulmani din Bruxelles care au fost chestionați.
Serviciul de securitate de stat (agenția belgiană internațională de informații) a observat recent o creștere a grupurilor și activităților legate de salafism, cea mai radicală ramură a islamului. Au fost identificate o sută de organizații salafiste pe teritoriul belgian. Primarul Bruxelles-ului a afirmat în 2017 că „toate moscheile din Bruxelles au încăput pe mâinile salafiștilor”.
O schimbare în politica de migrație
Spre deosebire de Franța, care a extins recent dreptul la azil și la reîntregirea familiei, Belgia a restricționat aceste opțiuni încă din 2011. Theo Francken al Noii Alianțe Flamande (N-VA, un partid conservator pseudo-naționalist), secretar de stat pentru azil și migrație, a luat o serie de măsuri între 2014-2018 pentru reducerea fluxurilor migratorii: întărirea controalelor la frontieră și expulzarea imigranților ilegali, o campanie media care descurajează potențialii migranți să emigreze, măsuri de împiedicare a folosirii cererilor de azil pentru a se stabili ilegal în țară, etc.
Guvernul de coaliție la putere nu a supraviețuit semnării de către autoritățile belgiene a Pactului de la Marrakech privind migrația: la sfârșitul anului 2018 N-VA a anunțat că părăsește guvernul și țara a intrat într-o nouă perioadă de instabilitate politică. Spre deosebire de presa deseori corectă din punct de vedere politic, mulți votanți au profitat de ocazia recentelor alegeri europene pentru a vota listele de partide ferm anti-imigrație: Mișcarea Flamandă (VB, partid naționalist) a primit 18,5% din voturi și N-VA 27,2% în Flandra.
Perspective
În timp ce regatul Belgiei a fost zdruncinat de tendințele secesioniste din ultimele decenii, divizându-i pe flamanzi de valoni, țara se confruntă acum cu noi provocări: imigrația în masă și creșterea cererilor politico-religioase din partea comunității musulmane. Coeziunea țării este pusă la încercare mai mult ca niciodată.
Paul Tormenen