Două jumătăți solitare
Alegerile recente și contextul mai larg.
Mult trâmbițatul val roșu s-a a arătat a fi de fapt o stropitoare la pomul lăudat. Peisajul la sol pare absolut deprimant comparativ cu orizonturile întrezărite de la înălțimea unui tsunami care nu s-a materializat, dar nu este motiv de depresie decât dacă țineți să vă cramponați de un balon de așteptări antepronunțate ca fapt împlinit. S-a produs corecția mirajului din 2016, de această dată administrată beneficiarilor de atunci; toate sondajele o dădeau câștigătoare sigură pe Hillary Clinton și opinia publică fusese bine lubricată în acest sens, dar contactul cu realitatea a fost devastator. Rezultatele obținute acum de Republicani sunt totuși decente.
La nivel federal sunt pe cale să obțină o majoritate în camera deputaților din Congres, nu atât de mare pe cât anticipat totuși suficient cât să ofere posibilitatea de opoziție reală la președinția ineptă din prezent. Până acum Democrații au capturat 5 locuri anterior Republicane și Republicanii 17 locuri anterior Democrate.
Situația la senat este echilibrată: până acum sunt confirmați 49 de senatori Democrați și 49 Republicani, în Georgia niciun candidat nu a depășit 50% și va avea loc încă un tur de scrutin pe 10 decembrie, iar în Nevada diferența este de 0,1% cu 94% din voturi numărate. În final este posibilă aceeași paritate de forțe ca în legislatura anterioară.
La nivel local existau 28 guvernatori de stat Republicani și 22 Democrați. Alegerile pentru această funcție s-au ținut în 36 de state, iar repartiția provizorie constă în 25 state guvernate de Republicani și 23 de Democrați. Maryland și Massachusetts au trecut de la Republicani la Democrați, iar Nevada de la Democrați la Republicani. Au rămas de adjudecat Alaska și Arizona. În Alaska conduce candidatul Republican, iar în Arizona conduce candidata Democrată cu 1,4% din 84% de voturi numărate. Este posibil ca Republicanii să controleze în final 26 de state; în orice caz Democrații și-au sporit zestrea față de cele 22 de până acum.
Mesajul Democraților a cuprins trei teme majore: continuarea pomenilor bugetare (printre care și amnistia împrumuturilor pentru studii superioare), avort (surescitarea simpatizanților relativ la decizia recentă a curții supreme de a nu recunoaște dreptul la avort ca prerogativ constituțional împreună cu delegarea acestei chestiuni la nivel de stat) și căpcăunul Trump. Mesajul Republican s-a concentrat pe starea economică care s-a deteriorat semnificativ în ultimii doi ani (inflație, politici verzi), criminalitatea în creștere din marile orașe și migrația ilegală scăpată de sub control la granița cu Mexic.
Insistența asupra fostului președinte a plătit dividente, Trump s-a dovedit a fi singurul Republican care îi poate uni pe Democrați. Realizările ca președinte sunt incontestabile, dar latura megalomană l-a transformat într-o piatră de moară pentru partidul său. S-a făcut de rușine prin atacurile îndreptate către Ron DeSantis, guvernatorul care a câștigat la pas atrăgând de partea sa o bună parte a votului Democrat. Cel mai bun cadou pe care Trump îl poate face Democraților ar fi să-și anunțe candidatura pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Nimic nu distrage mai bine atenția decât isteria care îl însoțește. Dacă interesele țării îi sunt mai dragi decât propria persoană ar trebui să facă un pas înapoi.
A doua învățătură folositoare care poate fi trasă de pe urma acestor alegeri ține de un fenomen care s-a acutizat în timp. E normal ca țara să se împartă în două cu ocazia perioadelor de decizie electorală, în fond există doar două partide politice importante. Întotdeauna a existat însă un liant profund care a unit mereu națiunea. Momentul fondator, constituția, capacitatea de depășire a adversităților istorice și de a oferi condiții ieșite din comun de împlinire umană au definit constant fundația americană. La acest nivel nu au existat două Americi.
Până recent. Barack Obama a dat primul semn când le-a transmis susținătorilor săi, în octombrie 2008, că „Ne mai despart cinci zile de momentul când vom transforma Statele Unite din temelii.” Totuși SUA nu a fost niciodată un teren de experimentare pentru transformări fundamentale, asemeni Rusiei sau Chinei. Miile de susținători au aclamat oricum și nevroza revoluționară, nihilistă în esență, a pus stăpânire pe mentalul Democrat. În cei paisprezece ani scurși de atunci au devenit acceptate în curentul principal al vieții numeroase patologii:
SUA este o țară rasistă și genocidară.
Granițele oprimă și imigrația ilegală este un drept al omului.
Urâtul este frumos, derizoriul semnificativ, amoralitatea emancipează.
Căsătoria între bărbat și femeie împilează, pe când între homosexuali înnobilează.
Bărbatul pensat și rujat este la fel ca restul femeilor, doar ceva mai bună în întrecerile sportive.
Nicio persoană educată nu știe ce este o femeie.
Fabrica de genuri și pronume a eliberat omul de sub jugul binar și copiii aleg genul preferat. Apoi urmează vizita la măcelarul de gen.
Cultura morții (avort până în luna a noua și post-natal, sinuciderea asistată).
Creștinismul bigotism anti-științific. Exaltarea chakrelor, numerologiei, în general a spiritualității cu parfum exotic. Acceptarea necondiționată a islamului un semn obligatoriu de toleranță.
Majoritatea acestor patologii țin de ideologia woke, care nu este altceva decât comunism postmodern. Iuri Bezmenov – fost agent KGB specializat în dezinformare şi război psihologic – a descris fenomenul, vizibil încă de atunci, în interviul său din 1984 (ce ironie a sorții!) în care discută candid despre strategia şi tacticile subversive împotriva Americii şi Vestului în general.
Ideologia marxist-leninistă a fost pompată în creierașele moi a cel puțin trei generații de studenți americani, fără a fi contrabalansată de valorile de bază ale patriotismului american. Rezultatul? Rezultatul se vede cu ochiul liber: majoritatea celor care au absolvit școala în anii ’60 (cei care au abandonat studiile și pseudo-intelectualii) ocupă acum poziții de putere în guvern, în serviciul public, în afaceri, mass-media și în sistemul educațional. Nu vă puteți debarasa de ei și nu îi mai puteți schimba. Ei sunt contaminați definitiv, adică programați să gândească și să reacționeze la anumiți stimuli și într-un anumit tipar. Nu le mai puteți schimba harta mentală, chiar dacă îi expuneți la informații autentice. De fapt, chiar dacă le explicați că albul este alb și negrul este negru, tot nu le mai puteți schimba percepția de bază și logica comportamentală.
…
Pentru a scăpa societatea de influența acestor oameni aveți nevoie de încă 15 sau 20 de ani, necesari pentru a educa o nouă generație de oameni patrioți și de bun simț, care ar acționa în favoarea și în interesul societății Statelor Unite.
…
Spre deosebire de Statele Unite actuale, în viitoarea societate americană marxist-leninistă nu va mai fi loc pentru disidență. În prezent poți deveni îndrăgit ca Daniel Elsburg, sau putred de bogat ca Jane Fonda, doar pentru că ești disident și critici Pentagonul. În viitor astfel de oameni vor fi pur și simplu striviți ca gândacii pentru insolența de a critica guvernarea. Nimeni nu va mai plăti un sfanț pentru ideile lor frumoase și nobile despre EGALITATE. Ei nu înțeleg aceste lucruri și de aceea va fi un șoc uriaș pentru ei.
…
Procesul de demoralizare în Statele Unite a fost practic finalizat în ultimii 25 de ani… În cea mai mare măsură a fost înfăptuit direct, de americani asupra americanilor, datorită lipsei de standarde morale. După cum am menționat anterior, expunerea la informații adevărate nu mai contează. O persoană care a fost demoralizată nu mai poate evalua informațiile în mod corect. Faptele nu-i mai spun nimic și chiar dacă îl inund cu informații adevărate, cu dovezi autentice, documente și imagini… acea persoană va refuza să creadă. Aceasta este tragedia situației create prin demoralizare.
…
Majoritatea politicienilor americani, mass-media și sistemul educațional modelează o generație de oameni care cred că trăiesc într-o perioadă de pace. Fals. Statele Unite se află într-o stare de război. Război total și nedeclarat, îndreptat împotriva principiilor de bază ale sistemului american.
Mai impresionantă decât acuitatea lui Bezmenov este doar reziliența acelei jumătăți a poporului american care se consideră parte a unei națiuni de legi și nu de sensibilități. Ei sunt „deplorabilii” lui Hillary Clinton. Menținerea sănătății mentale și a unor elemente indispensabile din tradiție duce însă la o separare profundă de cealaltă jumătate. Fenomenul s-a accentuat prin migrația internă masivă din California, New York, New Jersey, Connecticut către destinații mai prielnice precum Florida, Texas, Dakota de Sud și Carolina de Sud. S-a produs o realiniere naturală în care jumătatea „albastră” este majoritar absolventă de studii universitare sau pe cale de absolvire, urbană, necăsătorită și lucrează predominant în sectoarele financiare, de servicii și tehnologice. Jumătatea „roșie” nu este în general absolventă de studii universitare, locuiește în zone rurale sau orașe mai mici, preferă căsătoria și familia în locul celibatului sau relațiilor temporare și lucrează majoritar în industrii manufacturiere, extractive, agricultură, logistică și sectorul energetic. Fiecare ocupă propria zonă geografică; „albaștrii” coasta pacifică, nord-estul și din interior Minnesota, Illinois, Colorado și New Mexico, iar „roșii” platoul interior de la nord la sud.
Polaritatea politică americană s-a inversat. „Nu întreba ce poate face țara pentru tine; întreabă ce poți face tu pentru ea.” J.F. Kennedy nu ar mai putea reprezenta astăzi Partidul Democrat. Electoratul acestui partid s-a îndulcit prea mult la desaga de pomeni guvernamentale și nu mai crede în principiile fondatoare. Cortina de fier nu a dispărut, se reîntrupează peste Atlantic. Pentru a continua să existe în sensul ei originar America trebuie să învingă forțele care o doresc distrusă și refăcută după alte principii decât cele care au întemeiat-o. Nu există alternativa unei coabitări la nesfârșit. Abraham Lincoln a înțeles acest lucru și l-a exprimat limpede cu ocazia discursului său din 1858: “O casă dezbinată împotriva ei înseși nu poate dăinui. Eu cred că guvernul nu poate rezista, permanent, pe jumătate sclavagist și pe jumătate liber. Nu mă aștept ca Uniunea să se dizolve – nu mă aștept ca această casă să se prăbușească – mă aștept în schimb să înceteze să mai fie dezbinată. Va deveni fie cu totul una, fie cu totul cealaltă. Fie adversarii sclaviei vor frâna răspândirea acesteia și o vor așeza acolo unde mintea poate sta liniștită, în credința că sclavia este pe calea dispariției totale; fie susținătorii sclaviei o vor împinge înainte, până când va deveni legitimă în toate statele vechi și noi, din Nord sau din Sud.” Cuvântul „sclavie” rezonează și în prezent, dar încărcat de alte semnificații. Trei ani după acest discurs izbucnea războiul civil.
America este iarăși pe cale să devină „fie cu totul una, fie cu totul cealaltă”. Nu este obligatoriu ca viitorul să copieze trecutul, dar libertatea trebuie să se impună în final. Este singura alternativă americană.