Domnul Goe la maturitate

Domnul Goe s-a făcut mare.

Ce fel de om ar fi fost domnul Goe la maturitate? Vorbim despre maturitatea biologică; cea mentală și emoțională nu se pun la socoteală, altfel nu ar mai fi domnul Goe. Cel mai probabil un imbecil năbădăios obișnuit să i se împlinească voia, înconjurat de sicofanți. Cam ca Justin Trudeau, care și-a dat măsura definitivă instituind recent starea de urgență la nivel național în semn de răspuns la protestele din Ottawa.

Una dintre cele mai docile națiuni apusene își exprimă în mod surprizător dezacordul ferm față de felul în care a fost prostită pe față în ultimii doi ani și reacția stabilimentului, în frunte cu Goe la maturitate, este să toarne venin în galoși. Canadienii sunt oaspeți în propria țară și ori intră în grațiile lui Goe, ori vin soldățeii să restabilească ordinea – ordinea din căminul tuturor, acum pe mâna mamițelor democratice și protejatului lor.

Textul de mai jos a fost publicat inițial în martie 2018.

◆

Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, a participat alături de Bill Nye „the Science Guy” la o discuție cu public pe teme științifice, organizată în 2018 de Universitatea Ottawa din Ontario, pe data de 6 martie. Dl. Trudeau nu a irosit ocazia de a împărtăși audienței convingerile sale referitoare la o problematică spinoasă, care nu dă pace minților curioase: cine sunt oamenii de știință și când începe formarea lor?

Răspunsul prim-ministrului Canadei este original și incitant:

(de la secunda 35)

Fiecare ființă umană începe ca om de știință. Când ești bebeluș ești om de știință. Dacă fac acest zgomot, uau, mi se dă lapte. Dacă apăs butonul ăsta, sau dau jos chestia asta de pe masă, ajunge pe mine și mă doare.

Ești curios, întotdeauna întrebi de ce este cerul albastru, ce face acest lucru, la ce e bun acel lucru, de ce funcționează un lucru într-un anume fel. Ce înseamnă că vor fi consecințe dacă fac ceva anume? Un copil testează constant, descoperind ipoteze, experimente, soluții, învățând. Pe măsură ce îmbătrânim începem să uităm că suntem oameni de știință.

La care un canadian exasperat exclamă:

Iată o încarnare întristătoare a exact fenomenului descris de dl. Trudeau: adultul care, în loc să descopere chestii and stuff, a uitat complet ce omuleț de știință a fost odată și acum joacă rolul de chibiț negativ pe lângă mintea de bebeluș iscoditor a domnului prim-ministru.

Am trăit mulți ani în Canada, țin mult la această țară și de fiecare dată când aflu de isprăvile neisprăvitului care a ajuns să o conducă mă încearcă un sentiment de tristețe și crispare. Nu orientarea politică este neapărat de vină. La conducere s-au perindat conservatori și liberali de-a lungul timpului, oameni de stat ai Dreptei sau ai Stângii, dar toți au fost persoane adulte. Toți au fost caracterizați de bun-simț elementar și judecată – acea facultate de a gândi logic la un nivel fundamental.

Trudeau e altfel. Într-un cuvânt, el este infantil. Semnul vizibil al stării sale de subdezvoltare e lipsa completă de simțul ridicolului și de cel al măsurii. Recentele manifestări penibile cu ocazia vizitei de stat în India stau mărturie în acest sens.

De ce, m-am întrebat. Bănuiesc că acest gen de comportament nu e străin de infantilizarea avansată a societății, în general. Când copiii și tinerii învață că nu există o scară de valori, ci doar diferite modalități de expresie – nimeni nu pierde, nimeni nu e mai bun, toți primim diplome de participare – când autocontrolul e considerat represiv, în detrimentul creativității și spontaneității, și când generațiile tinere sunt încurajate să creadă că li se cuvine totul, fără să afle cum s-a ajuns la acel tot, atunci e doar o chestiune de timp până când un produs al acestei mentalități va ajunge în fruntea adulților.

E un semn de alarmă nu numai pentru canadieni. În timpurile noastre, dincolo de preferințele politice, un criteriu de validare al oricărui candidat la o funcție publică ar trebui să fie: este X o persoană adultă? Faptul că am ajuns să ne punem astfel de întrebări este un semn al decăderii societăților noastre. Dar mai bine să recunoaștem problema, decât să ne prefacem că infantilismul la putere ar fi o realizare în numele diversității și egalității de șanse.