Doctrina "bățul prin gard"

O nouă doctrină inspiră o nouă mișcare pacifistă, mult mai rafinată decât altele din trecut.

Noua doctrină este un pic convolută, însă are avantajul că despică bine firul în patru. Iată cum funcționează. Într-un război în care cineva invadează pe altcineva, deci aproape în orice război, partea care invadează este justificată atunci când partea invadată a băgat anterior un băț prin gard, astfel zgândărindu-l pe invadator. Bățul respectiv reprezintă o provocare sau un afront care tulbură concordia dintre cele două părți, iar cea jignită sau asmuțită prin repetate introduceri ale bățului prin gard trebuie absolvită de vină sau responsabilitate atunci când trece la represalii împotriva părții înarmate cu bățul în cauză. La rândul ei aceasta își merită soarta, deoarece s-a dovedit a fi adevăratul instigator. V-a cuprins o ușoară amețeală? Pe scurt atunci: o invazie cu tancuri, avioane, tunuri și restul nu mai este invazie, ci un act de justiție atunci când partea așa-zis “invadată” deranjează prin faptul că există. Un comitet de menținere a păcii invocă atunci clauza națiunii celei mai ofensate, supranumită “nu băga bățul prin gard“.

Acesta e rezumatul unei discuții dintre reporterul Cronicii Mondene și un teoretician de seamă al noii mișcări pacifiste. Dânsul este rezident în cartierul bucureștean cu metrou și apă caldă, propice dezvoltării unor conștiințe avansate. Reporterul nostru a ieșit apoi în comunitate și a luat pulsul străzii. Un domn aflat cu pudelul la plimbare a ținut să precizeze în legătură cu procesul de afiliere: “Noi cerem doar un certificat de viziune echidistantă, de la oftalmolog. Oftalmologul mai poate prescrie un mic dispozitiv de corecție, numit ‘ochelari de cal’, celor neînzestrați nativ cu această capabilitate. Prin urmare suntem vizionari și democratici.“

Un grup de protestatari formau un lanț uman în dreptul unui gard părăginit, scandând: “Sus pacea, jos bățul!“ Unul dintre ei a ținut să adauge: “Ucraina este cumpărată de știm noi cine și nu mai există decât ca colonie! Ucraina să fie eliberată de sub jugul amerikkan!” Altul a întărit: “Vrăjeală de doi lei! Asta cu ham-ham prosperitatea americănească e vrăjeală ieftină!“ “Naziștii ăștia ne fură delta! Chiar nu ne pasă?” a sesizat altcineva. Gardul a cedat după ce un protestatar gras s-a rezemat de el. Pe pancarta dânsului era inscripționat îndemnul “Pe aicea nu se trece!“.

Domnul cu cățelul se întorcea de la plimbare. S-a apropiat zâmbind.

— Ei, cum vi se pare?
— Ca la balamuc.
— Exagerați. Oamenii militează pentru ceva nobil. Cunoașteți ceva mai nobil decât pacea?
— Pacea fără dreptate este consolarea tiranilor. Un floc este mai nobil decât o pace mincinoasă!
— Iarăși exagerați. Și oricum nu omul, ci principiul contează. Rușii au început dar tot ei cer pace, pe când ceilalți nu. Important este să strigi constant "pace", chiar dacă între timp mai scapi câteva rachete și omori câțiva civili. Se vor găsi destui care să-și zică "stai puțin, dar în războiul ăsta unii vor pace iar ceilalți nu". Pe cine credeți că vor detesta?
— Aveți limbă de șarpe, ademenitoare și perfidă ca în grădina de la începuturi.
— Încă un lucru. Oamenii vor pace, dar nu e de ajuns. Trebuie să le dai și un antierou nesuferit, cineva pe care să îl urască din rărunchi. Când antipatia față de "cei care nu vor pace" devine personalizată atunci se fixează definitiv. Devine reflex, ajunge să menționezi numele magic și pacifiștii își pierd mințile. Iar ura se răsfrânge și asupra celor conduși de acel nesuferit.
— Strâmbarea adevărului smintește. Cine renunță la adevăr devine parte dintr-o gloată ușor de manevrat. Cine, cine vă credeți?!
— Cineva din acea mulțime gândește chiar acum că Putin nu este o alternativă, doar contrapondere. Același lucru îl cred toți ceilalți într-o formă sau alta. E timpul să înțelegeți și dumneavoastră că în realitate nu există principii înalte, doar interese. Nu trebuie să ne iubiți pe noi, este de ajuns să vă urâți pe voi. Vă ajutăm cum putem. Greșelile voastre sunt din ce în ce mai multe și apăsătoare. Noi vi le reamintim constant nu ca să le îndreptați, ci ca să pierdeți orice speranță de mai bine și într-un final să vă autonegați.
— Dar cine sunteți, vreun agent rus?
— Voi mi-ați dat multe nume și credeți că sunt un bau-bau, o figură de stil. Însă eu vă cunosc toate cotloanele întunecate. Sunt gunoierul lumii. Ca să folosesc o analogie la modă, eu reciclez patima și vanitatea în revoltă virtuoasă. Pe curând!

Mi-a pus cățelul în brațe și a dispărut fără urmă.