SATIRĂ - Cronică mondenă muzicală
Îndrăgitul cântăreț Fuego se află la Sinaia, într-o binemeritată vacanță. Cronica Mondenă l-a reperat și i-a solicitat un scurt interviu.
Îndrăgitul cântăreț Fuego se află la Sinaia, într-o binemeritată vacanță. Cronica mondenă l-a reperat și i-a solicitat un scurt interviu.
— Am aflat că nu sunteți aici doar pentru relaxare. Lucrați și la un nou album.
— Mă simt foarte inspirat. Colaborez cu un textier nou și versurile sale m-au mișcat profund.
— Cei care vă îndrăgesc sunt curioși. Puteți dezvălui mai multe detalii?
— Noul meu colaborator se numește Cosmin Alexandru. Nu cred că există un om mai sensibil ca el, sau mai profund. Și prin câte a trecut! În tinerețe, pe când era elev la liceu, a fost urmărit de Securitate. Dar s-a ținut tare! Mi-a povestit cum a suferit când un ofițer de Securitate l-a pironit cu ochii săi albaștri. „Semnează sau îți distrugem familia!”, l-a amenințat torționarul. El s-a sacrificat imediat și a semnat angajamentul de informator al Securității. Această grea încercare nu i-a slăbit însă caracterul de luptător anticomunist. Cosmin a continuat, cu curaj, să se opună regimului și i-a îndemnat mereu pe colegi să i se alăture.
— Dar despre noul album ce ne puteți spune?
— Se va numi „Toarnă-n cupă pentru tata” și este vorba despre drama unui tânăr urmărit de Securitate. Este vorba despre prietenie, dragoste, sacrificii și idealurile tinereții. Vă pot dezvălui, în avanpremieră, câteva titluri:
Ani dragi de liceu
Mi s-a destăinut un prieten
Fiind băiet scriam rapoarte
Semnează și tu, iubito
Nimeni nu te ascultă ca mine
Va fi o operă complexă, m-am gândit să îi dau un parfum indian. Am început chiar să iau lecții de sitar.
— Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim mult succes!
— Un ultim cuvânt, dacă se poate. Eu sunt foarte spiritual, nu fac politică. Cosmin este trup și suflet pentru PLUS, un partid nou și energizant, mi se spune. Acum este acuzat că datorită lui se strică alianța dintre PLUS și USR, deoarece PLUS nu dorește să fie excluși cei care au colaborat cu Securitatea când erau minori. Dar nu vedeți prin ce dramă majoră a trecut Cosmin? Și cum, cu toate acestea, a reușit să devină un mare specialist de leadership și coach de afaceri și etică managerială? Poate turnăm și un film la Bollywood! Turnăm, știți? Ha-ha-ha!
BIBLIOGRAFIE – Ies la iveală băieții cu ochi albaștri din USR-PLUS