Către o redefinire a accesului la cetățenie

Certificatul verde Covid s-a transformat în certificat de cetățenie. În lipsa lui ești un proscris. Democrația și noțiunea de cetățenie au devenit termeni fără conținut în numai optsprezece luni.

Doar naivitatea sau ticăloșia mai pot fi invocate ca explicații pentru situația în care mai crede sau susține cineva că certificatele vieții sunt temporare. Structurile și guvernele investesc prea mult în infrastructura acestui nou sistem de identificare ca să credem altceva. Investiția e și tehnică, dar mai ales ideologică, din motive care au din ce în ce mai puțină legătură cu controlul nu știu cărui virus. Există obiective mult mai îndrăznețe: de la resetarea unor premise economice – piața liberă nu mai e bună, nu mai e suficientă, crează, după cum am văzut, inegalitate socială, sexism, încălzire globală, pînă la urcatul soarelui cu furca-n pod, aka salvarea planetei.

Cît consumăm, ce fumăm, cîți copii facem, unde și pe ce distanțe călătorim, ce avem de comentat în legătură cu alinierea la aceste noi obiective generoase are nevoie de o redefinire a noțiunii de cetățenie, la care tocmai asistăm și pe care o consider o revoluție în materie de gîndire aplicată asupra cetățeniei: limitări sau exercitări limitate ale cetățeniei au mai fost și mai sunt în istoria acestei instituții – cens, vîrstă, șamd – în funcție fie de filosofia instituțională a vremii sau din cauze general înțelese ca obiective. Un minor spre exemplu nu are exercițiul complet al cetățeniei, prin vot, pentru că este în mod general și obiectiv acceptat că nu are deplina educație și înțelegere cognitivă, psihologică să ia decizii politice. Deși dacă ne gîndim la unii majori cu drept de vot, mai bine tăcem din gură, dar tocmai de asta cetățenia e acolo să-ți garanteze libertatea, oricîte prostii ai îndruga.

Dar suntem martori la ceva complet inedit în istorie, prin redefinirea la care asistăm a accesului la exercițiul complet al cetățeniei în funcție de starea sănătății și chiar mai puțin decît atît – în funcție de situația unui individ în raport cu un anume tratament medical. Oameni perfect sănătoși, vinovați de faptul că sunt sănătoși, se trezesc cu drepturi suspendate arbitrar sau cel mult cu o justificare extrem de slabă a acestei suspendări, pe o perioadă „excepțională” care, paradoxal pentru caracterul ei „excepțional”, se permanentizează de vreo doi ani, în spectacolul delirant al unor circari care nu mai știu ce baleturi să mai interpreteze pentru a o justifica.

Suntem în punctul, inedit în istorie, de a redefini accesul la cetățenie pe baza stării de sănătate/interpretare a unui act medical, mediat de o infrastructură/interfață digitală cu un potențial centralizator exponențial.

A stat cineva să calculeze care pot fi consecințele unei asemenea redefiniri? Dacă se pot calcula. Dacă e cineva în stare/capabil să facă o minimă analiză asupra consecințelor și riscurilor unei societăți a interconectării totale. Și ce impact ar putea avea asupra instituțiilor noastre, așa cum le-am clădit și le știm de cîteva sute de ani (civice, electorale, de reprezentare, de acțiune politică).

Interfața va fi digitală, cu asta ne-am lămurit, cu progresul nu te pui, și nici nu asta e ideea la urma urmei. Dar, la fel, avocații digitalizării cu orice preț trebuie să (ne) clarifice în privința unui aspect important.

Cel mai adesea digitalizarea este promovată sub următorul (nobil) slogan: se zice că va facilita la maxim activitatea și tranzacțiile unei clase medii antreprenoriale, înmulțindu-i rîndurile prin ușurimea cu care se vor desfășura, digital, activitățile acestei clase antreprenoriale: de la autorizări de funcționare pînă la dări și plăți.

Dar care clasă medie antreprenorială să profite de pe urma digitalizării, dacă populația devine din ce în ce mai decapitalizată?! Dacă nu pauperizată adesea. Iar marii jucători sunt singurii care profită de actualul context.

Adică: și dacă digitalizarea se va transforma din accesoriu al unei vieți economice a unui sistem, în instrumentul sau chiar rațiunea principală a sistemului? Să zicem controlul permanent.