ȘTIRE - Bancă britanică pierde numeroși clienți după ce adoptă o inițiativă woke
Banca Halifax a pierdut peste 450.000 de lire sterline din fondurile de investiții și economii după ce clienții și-au închis conturile în urma unei dispute legate de pronumele tipărite pe ecusoanele angajaților.
Clienții își închid conturile după ce echipa de socializare a băncii le-au spus să plece dacă „nu vă plac noile ecusoane cu pronume pentru personalul sucursalei”. Inițiativa a fost catalogată drept unul dintre cele mai grave dezastre de relații publice din istoria afacerilor britanice.
Mii de lire sterline alocate în investiții și fonduri de economii au fost retrase de clienții băncii, împreună cu renunțarea la cărți de credit și transferarea de solduri către bănci rivale. Clienții susțin că Halifax îi îndepărtează prin „semnalizări de virtute jalnice”.
Conflictul dintre bancă și unii dintre clienți a început săptămâna aceasta, când Halifax a anunțat pe Twitter că va permite personalului să-și afișeze pronumele preferate pe ecusoanele de identitate. Anunțul arată o fotografie cu ecusonul unui membru al personalului de sex feminin în care „ea/ei/ei” apare între paranteze, sub numele Gemma – postarea a fost intitulată „pronumele contează”.
Un client a răspuns: „Nu există nicio ambiguitate în privința numelui ‘Gemma’. Este numele unei persoane de sex feminin. Cu alte cuvinte este o semnalare jalnică a virtuții și este percepută ca atare de aproape toți cei care au răspuns la tweetul inițial. De ce încercați să îi îndepărtați pe oameni?”
Andy M, un angajat al băncii în cadrul echipei care se ocupă de rețelele de socializare, a răspuns în 20 de minute: „Sunteți binevenit să vă închideți contul dacă nu sunteți de acord cu valorile noastre”.
Răspunsul i-a revoltat pe clienți și sute au declarat că vor boicota banca, mulți spunând că și-au închis conturile. Alții au tăiat cărțile de credit sau au renunțat la polițele lor de asigurare. John Mothersdale de la Yorkshire Live a spus: „Ma bucur că nu am un cont acolo… mă scutește de efortul de a pleca de la ei”.
Allen Bell a adăugat: „Mă uimește faptul că, încercând să-i facă pe oameni mai confortabili, au reușit de fapt să-i deranjeze. Dacă aș avea un cont la ei l-aș închide imediat nu din cauza schimbării de ecuson, ci pentru că ar trebui să aibă grijă de banii oamenilor, nu de sexul lor”.
Unii au comentat postarea descriind inițiativa drept „stupidă” și o „decizie îngrozitoare”, în timp ce alții au susținut că îi face „să se simtă incomod”. Comentatorul Sami Insomniac a spus: „Când o bancă încearcă un comportament woke în toiul unei recesiuni, nu am cum să nu mă gândesc că energia lor ar trebui probabil concentrată în altă direcție.”
Phil Mcandrew a adăugat: „Aceste pronume sunt stupide și se bazează pe o ideologie viciată. Este un sistem de convingeri politice. Acest exhibiționism va avea un efect negativ asupra profiturilor și prețului acțiunilor. Ce decizie groaznică din partea conducerii. Sper că vor fi trași la răspundere pentru asta, la următoarea adunare generală a acționarilor.”
May Kay a comentat: „Ăștia sunt într-o doagă. M-am săturat de astfel de lucruri, este o nebunie. O risipă de bani și timp”.
Mary-Ann Smith McKerchar a spus: „Să închidă conturile clienților lor dacă nu sunt de acord cu ei – ei bine, înțeleg ei cu adevărat ce înseamnă inclusivitatea? Nu, pur și simplu se aruncă pe val”.
Penny Moon a adăugat: „Cât de departe se poate merge pentru a-i face pe oameni să se simtă confortabil.”